17.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportContre pe tema combaterii dopajului

Contre pe tema combaterii dopajului

Graziela Vâjială, preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping (ANAD), a delarat joi, într-un interviu acordat Mediafax, că FRF nu a comandat nici un test antidoping în acest an, în timp ce LPF a efectuat doar 72 de teste. Disputa dintre FRF şi ANAD datează de la jumătatea anului 2009, când laboratorul de la Bucureşti a primit acreditarea de la Agenţia Mondială Antidoping (WADA). Graziela Vâjială a spus la acea vreme că forul sportiv condus de Mircea Sandu nu are un program de combatere a dopajului. „Naşul“ nu a avut o replică, dar Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a contraatacat vineri, susţinând că ANAD ar trebui să facă testele din fonduri proprii, nu să ceară bani pentru ele. „Dacă eu nu vreau să-i plătesc să fac teste antidoping, atunci nu fac. Ea poate să facă şi 3.000 de teste. Ea este plătită să facă teste gratis, nu să ceară bani. De aia ANAD este a statului. Anul ăsta am făcut 72 de teste. Nu ştiu dacă acestea sunt multe sau puţine. Eu atâtea am putut să fac, iar dacă ele sunt puţine, asta este“, a spus „Corleone“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS