5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNadal s-a chinuit cu Roddick

Nadal s-a chinuit cu Roddick

Spaniolul Rafael Nadal, liderul clasamentului ATP, a debutat cu o victorie la Turneul Campionilor, după ce l-a învins pe americanul Andy Roddick, al optulea favorit al competiţiei, cu scorul de 3-6, 7-6 (7/5), 6-4, într-un meci din Grupa A. „Să câştig un meci aici este foarte important pentru mine. Acum pot juca mai calm următorul duel. Am început puţin tensionat, dar am avut noroc. După cinci săptămâni în care nu am jucat pe hard, pentru mine a fost greu să fiu în faţa unui jucător cu un serviciu atât de bun. Am fost foarte aproape să pierd. Eram într-o situaţie critică atunci când mi-am pierdut serviciul în al doilea set. Nu mă simţeam bine pe teren. Tot ce puteam să fac era să rămân optimist, să încerc să joc puţin mai bine şi să aştept o şansă. Şansa a venit şi de aceea am câştigat“, a declarat Nadal la finalul meciului, conform Hotnews.
„Cred că am jucat bine. Am crezut că am un plan bun pentru acest meci. Am jucat agresiv şi l-am surprins. Cu siguranţă că nu se simţea confortabil, pierdea mai multe mingi ca de obicei. Cred că diferenţa s-a făcut atunci când şi-a găsit ritmul pe forehand în seturile doi şi trei“, a explicat americanul Andy Roddick.
În primul meci din Grupa A, sârbul Novak Djokovici (nr. 3) a trecut lejer de cehul Tomas Berdych, al şaselea favorit al competiţiei, încheind disputa după doar două seturi, scor de 6-3, 6-3.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS