16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportElena Andrieş s-a descurcat bine la CE

Elena Andrieş s-a descurcat bine la CE

Junioara Elena Ramona Andrieş a cucerit o medalie de aur şi două de argint, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret de la Limassol (Cipru), în limitele categoriei 48 kg, informează Agerpres. Sportiva noastră a ocupat primul loc la stilul smuls, cu 75 kg, şi a fost urmată în clasament de turcoaica Saziye Okur (74 kg) şi de rusoiaca Ksenia Maximova (69 kg). La aruncat, pe primul loc s-a clasat Okur, cu 95 kg, urmată de Andrieş (93 kg) şi de Maximova (83 kg), în timp ce la total, Okur a ocupat cea mai înaltă treaptă a podiumului (169 kg), urmată de Andrieş (168 kg) şi Maximova (152 kg).
Tot în concursul junioarelor, dar în limitele categoriei 53 kg, Bianca Mădălina Molie a ocupat locul patru la smuls, cu 77 kg, fiind devansată de rusoaicele Anastasia Gurtaeva (83 kg) şi Kristina Sobol (80 kg), respectiv de turcoaica Aysegul Coban (78 kg). La aruncat, Molie a terminat pe locul cinci, cu 91 kg, după Coban (105 kg), Iana Diacenko (Ucraina, 94 kg), Gurtaeva (94 kg) şi Sobol (93 kg). La total, primul loc a revenit turcoaicei Coban, cu 183 kg, urmată de Gurtaeva (177 kg), Sobol (173 kg) şi Molie (168 kg).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS