8.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPe linia anilor trecuţi

Pe linia anilor trecuţi

Oţelul Galaţi – Pandurii Târgu Jiu
Stadion
„Oţelul“, astăzi, ora 18.00, GSP TV
Formaţii probabile:
Oţelul:
Grahovac – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Iorga, Paraschiv, Ochiroşii – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Pandurii: M. Popa – Matei, Viera, Pintilii, Cardoso – Băcilă, Menassel, Nistor, Brata – Antohi, Apostu.
Antrenor: Ionuţ Badea.
Vor arbitra: C. Balaj – R. Ghinguleac, V. Marinescu.

Pandurii Târgu Jiu nu a pierdut în ultimele două deplasări din Liga I la Galaţi, cu aceeaşi dorinţă abordând şi echipa lui Ionuţ Badea (foto) jocul cu Oţelul, din deschiderea rundei a doua.

Încurajaţi de jocul bun din debutul sezonului, cu vicecampioana Unirea Urziceni, pandurii lui Ionuţ Badea vor să continue pe aceeaşi linie şi la Galaţi, chiar dacă Oţelul se anunţă o echipă incomodă în acest campionat. Gorjenii au plecat la Galaţi, via Buzău, încă de miercuri şi Badea a selecţionat un lot de 18 jucători, în mare acelaşi ca şi în prima etapă, singura modificare fiind Ghindeanu în locul lui Hidişan, acesta din urmă având întindere la aductori. Şi de această dată Chibulcutean a rămas în afara lotului, la fel şi Murgan, Ilie Iordache sau Adrian Iordache. Murgan are probleme musculare, Ad. Iordache se află în litigiu cu FC Argeş, iar ceilalţi sunt în urmă cu pregătirea. Tehnicianul Ionuţ Badea este conştient că va fi foarte greu la Galaţi. „Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă la Galaţi în compania unei echipe redutabile. Nu sunt vorbe uşoare şi spun asta pentru că, în opinia mea, Galaţiul formează o echipă bine structurată. Oţelul are jucători importanţi, de care noi ar trebui să ţinem cont, cum ar fi Paraschiv, care e un atacant de careu, doi mijlocaşi centrali foarte muncitori, Giurgiu şi Neagu, de asemenea, doi jucători de bandă de forţă explozivă, cum sunt Iorga şi Ochiroşii. Oţelul are o fază defensivă bine organizată“, a declarat Badea. Acesta aşteaptă o creştere în joc a echipei sale de la etapă la etapă: „Cât despre noi, pot să spun că am reuşit o consolidare a relaţiilor de joc care s-a văzut şi la meciul de acasă cu Unirea. Sper ca aceasta să se perpetueze şi la meciul contra Oţelului, astfel ca la final să reuşim să ne bucurăm. Pregătim totdeauna meciurile la victorie, dar rămâne de văzut ce reuşim să câştigăm la fiecare partidă“.

Măcar un punct

Oficialii echipei Pandurii aşteaptă un rezultat pozitiv la Galaţi, ceea ce s-ar cuantifica în cel puţin un punct. „Ca la orice partidă, mergem cu gândul să obţinem trei puncte. Şi la Galaţi mergem la victorie, sper să obţinem cele trei puncte sau cel puţin un punct. Atuul nostru va fi jocul prestat de noi în prima etapă, joc care dă speranţe. Sper să obţinem un rezultat pozitiv în deplasare“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. De partea cealaltă, gălăţenii nu concep să nu-şi treacă în cont a doua victorie a sezonului.
„Le-am atras atenţia jucătorilor mei că nu ne aşteaptă un meci uşor şi că victoria din Regie nu ar mai însemna nimic în cazul în care nu vom câştiga cu Pandurii“, a declarat Dorinel Munteanu. Pandurii Târgu Jiu nu a câştigat niciodată la Galaţi, bilanţul fiind de trei rezultate de egalitate şi două înfrângeri. Oltenii se află încă în perioada acumulărilor, astfel că potenţialul maxim ar urma să fie atins abia după etapa a şaptea: „E greu de spus în cuvinte acum ce înseamnă randamentul Pandurilor. Fiecare perioadă de pregătire atrage după sine un anumit potenţial al echipei. Suntem la început de campionat, am intrat deja în perioada competiţională. În mod normal, aceste aspecte duc undeva la etapa a şasea sau a şaptea, probabil, la un potenţial maxim, după care se încearcă menţinerea şi consolidarea poziţiei. Obiectivele tehnico-tactice pot fi îmbunătăţite cu fiecare săptămână care trece“, a declarat Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS