11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportIrina Alexandru a făcut furori pe plajă

Irina Alexandru a făcut furori pe plajă

Voleibalista de la SCM-U Craiova a câştigat weekendul trecut, la Mamaia, titlul naţional la volei pe plajă. Irina a avut-o parteneră în echipa Chikitas pe Suzana Manole.

 

Chiar dacă sunt în vacanţă, voleibaliştii de la SCM-U Craiova nu pot sta departe de sport. O parte dintre ei chiar au participat la competiţii de volei oficiale, desfăşurate pe litoralul Mării Negre.

Liberoul Alexandru Călin a evoluat, la Constanţa, pentru naţionala de seniori a României, în dubla confruntare cu Marea Britanie din cadrul grupei A a Ligii Europene, „tricolorii" obţinând două victorii care îi menţin pe primul loc.

Alţi doi voleibalişti de la SCM-U Craiova, Irina Alexandru şi Marian Bala, au participat, sâmbătă şi duminică, la Mamaia, la finala Campionatului Naţional de volei pe plajă, eveniment organizat de FR de Volei, în colaborare cu autorităţile locale.

Irina Alexandru împreună cu Suzana Manole au alcătuit echipa Chikitas şi au câştigat competiţia feminină, depăşind în finală formaţia Lavani cu scorul de 2-0 (21-18, 21-12). „Este pentru prima oară când jucăm în această formulă. A fost destul de greu, dar am reuşit să ne cunoaştem din ce în ce mai bine şi acest lucru ne bucură", a spus jucătoarea craioveană, care nu este la primul trofeu cucerit la volei pe plajă.

La masculin, jucătorul craiovean Marian Bala împreună cu Bodan Mehedinţeanu (campioni la juniori în 2009) au ales un nume de echipă la modă, Vuvuzele, şi au obţinut medalia de argint, fiind învinşi în finală de echipa CSM UVVG Arad, alcătuită din Marius Maskovits şi Cătălin Lelea, fost coleg cu Bala la SCM-U Craiova. Echipa CSM UVVG Arad şi-a păstrat astfel titlul cucerit anul trecut. Irina Alexandru, Marian Bala şi colegii lor de echipă au participat, înainte de Campionatul Naţional, tot la Mamaia, la prima ediţie a puternicului turneu internaţional CEV Satellite, dotat cu premii totale de 14.000 de euro, care a adunat la start 36 de echipe la feminin şi 38 de echipe în întrecerea masculină.

Ambele echipe, atât la masculin, cât şi la feminin, s-au clasat pe locurile 13-16, primind câte 30 de puncte de echipă pentru CEV, 3 puncte pentru FIVB şi 140 de euro.

 

Sport olimpic din 1996

 

Inventat în 1920 în Santa Monica (California), voleiul pe plajă a fost recunoscut ca sport olimpic în 1996, în Atlanta. În lume sunt peste 150 de federaţii naţionale care au în componenţă jucători de volei pe plajă, cinci federaţii continentale şi peste 2.000 de jucători profesionişti legitimaţi în lumea întreagă. Cele peste 40 de turnee mondiale atrag anual peste 600.000 de spectatori şi oferă aproape nouă milioane de dolari în premii. Voleiul este un sport spectaculos, dar voleiul de plajă este un spectacol în sine. E mai greu pe plajă decât în sală: temperaturi mari, nisipuri „mişcătoare", soare puternic.

În România sunt 250 de echipe de seniori, 200 de echipe de juniori şi peste 850 de jucători de volei pe plajă ce evoluează în cele zece turnee naţionale. În competiţiile internaţionale, România a obţinut medalia de bronz la Campionatul European (Under 23) din Grecia, în 1998, opt titluri balcanice, patru medalii de argint şi trei de bronz, tot la Campionatele Balcanice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS