8.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJo Jo Dan îşi păstrează centura

Jo Jo Dan îşi păstrează centura

Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, l-a învins, sâmbătă, prin KO în repriza a 10-a, pe brazilianul Andre Marcos Do Nascimento, într-un meci din cadrul Galei „Invincibilii 5", în sala „Rapid" din Bucureşti, şi şi-a păstrat titlul WBC Continental Americas la categoria superuşoară. „A fost destul de greu, adversarul meu a fost unul foarte incomod şi rezistent. Poate că şi eu am fost prea euforic, am vrut să mulţumesc publicul şi să fac spectacol. Cu toate acestea, el nu a reuşit să mă lovească de prea multe ori, iar la o fază ne-am dat cap în cap şi m-a cam luat ameţeala. Mă bucur că am început acest an cu o victorie şi sper să merg în continuare pe acelaşi drum, deoarece de acum urmează meciuri cu adevărat grele. Aşa cum în fotbal golurile la vinclu sunt spectaculoase, acestea sunt comparate în box cu loviturile la ficat. Pot spune că am învins cu un gol la vinclu", a afirmat boxerul român, făcând o paralelă între box şi fotbal. Tot în cadrul galei „Invincibilii 5", Viorel Simion l-a învins pe paraguayanul Victor Hugo Cardoso, prin KO în repriza a şasea, într-un meci contând pentru titlul WBC Mediteranean, la categoria pană. La categoria grea, Vasile Popovici a fost învins la puncte de lituanianul I. Borucha, Lucian Bot s-a impus la puncte în faţa lui P. Dologovs (Lituania), iar Bogdan Dinu l-a învins, tot la puncte, pe R. Ziausys (Lituania).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS