13.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim merge fără griji în Danemarca

Oltchim merge fără griji în Danemarca

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va juca sâmbătă, de la ora 15.15, în deplasare, cu Viborg HK, în cadrul etapei a şasea (ultima) din Grupa a II-a Principală a Ligii Campionilor. Chiar dacă este deja calificată în semifinale, gruparea olteană nu merge în Danemarca în excursie, oficialii clubului punctând că elevele lui Radu Voina vor juca la victorie, acest duel fiind un derbi al orgoliilor, Viborg, echipă la care evoluează şi căpitanul echipei naţionale, Cristina Vărzaru, fiind deţinătoarea trofeului. „Galacticele“ de la Râmnicu Vâlcea vor întâlni în semifinale formaţia ungară ETO Gyor, calificată de pe locul doi din Grupa I Principală, turul fiind programat pe 10-11 aprilie, respectiv 17-18 aprilie (returul), câştigătoarele calificându-se în finala programată în dublă manşă eliminatorie, pe 8-9 mai (turul) şi 15-16 mai (returul). Tragerea la sorţi a ordinii partidelor din finală va avea loc în 20 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS