10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMisiune îndeplinită la Timişoara

Misiune îndeplinită la Timişoara

Chiar dacă nu a mai învins la diferenţe mari de scoruri, echipa feminină de handbal SCM Craiova a mai înregistrat, în weekend, două victorii în Divizia A, seria B, în cadrul turneului al treilea, desfăşurat la Timişoara.
Craiovencele, lidere autoritare în serie, au învins pe Naţional Râmnicu Vâlcea (locul doi) cu scorul de 30-20 (16-10) şi pe Universitatea Timişoara (locul trei) cu scorul de 32-25 (16-13). În partida cu Naţional, cea mai bună marcatoare pentru SCM a fost chiar antrenoarea-jucătoare Victorina Bora, cu 9 reuşite.
În acel meci, pentru formaţia craioveană au mai evoluat: Barbu, A. Ionescu, Briscan, Mihalschi (7 goluri), Mitran (4), C. Ilie (2), Chitacu, Bircină (3), Gogoriţă, K. Ionesi, Bădiţă (1) şi Rădoi (4). În partida cu timişorencele, pentru echipa din Bănie au evoluat: A. Ionesi, Vlăsceanu, Barbu (un gol), Briscan (9), Mitran (1), Mihalschi (2), Bircină (3), Rădoi (4), R. Constantinescu (2), Chitacu, Şovar (3), K. Ionesi, C. Ilie (1), Bădiţă (2), Gogoriţă (1), Bora (3). „Cu Vâlcea nu am forţat, dar am controlat jocul din primul până în ultimul minut. Am rulat tot lotul de jucătoare şi am vrut să le văd la lucru şi pe cele două fete nou-venite, Gogoriţă şi Ilie, care au lucrat doar o săptămână alături de noi. Meciul cu Timişoara, o echipă de senioare, a fost foarte bun, antrenant“, a caracterizat Victorina Bora evoluţia echipei pe care o antrenează împreună cu Nicolae Drăgănoiu, cel care are funcţia de director tehnic.
Celelalte rezultate înregistrate în turneul de la Timişoara: CSM Sebeş – Mureşul Târgu Mureş 34-35, Viitorul Mediaş – CSM Slatina 27-32, CSM Bistriţa – Universitatea Timişoara 29-24, CSM Bistriţa – CSM Sebeş 25-31, Naţional Râmnicu Vâlcea – Viitorul Mediaş 39-25 şi CSM Slatina – Târgu Mureş 31-32.
Clasamentul după turneul de la Timişoara: 1. SCM Craiova (28p), Naţional Râmnicu Vâlcea (20), 3. „U“ Timişoara (17), 4. Mureşul Târgu Mureş (12), 5. CSM Bistriţa (11), 6. CSM Slatina (10), 7. Viitorul Mediaş (7), 8. CSM Sebeş (6). Pe 13 martie va începe returul campionatului.
Jucătoarea Ana Maria Ionesi se va prezenta mâine la o acţiune a lotului naţional de junioare, iar lunea viitoare nou-venitele Carmen Ilie şi Alexandra Gogoriţă vor răspunde la convocarea pentru lotul naţional de tineret al României.

Flori pentru „Hamlet“

Conducătorii de la SCM Craiova au depus ieri o coroană de flori şi au aprins lumânări la mormântul regretatului Ion Constantinescu „Hamlet“, din cimitirul Ungureni. Sâmbătă s-a împlinit un an de când fostul mare conducător de club şi antrenor a trecut în nefiinţă, la vârsta de 78 de ani.
Ultima funcţie deţinută de profesorul Constantinescu a fost cea de secretar la SCM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS