25 C
Craiova
vineri, 7 august, 2020
Știri de ultima oră Sport Fiorentina a pierdut din nou

Fiorentina a pierdut din nou

Fiorentina nu a reuşit să mai câştige nici un meci după ce starul ei, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv la un control antidoping şi suspendat provizoriu. Gruparea „viola“ a părăsit învinsă stadionul Marassi, Sampdoria impunându-se cu 2-0, în etapa a 24-a a campionatului Italiei. Pentru gazde au marcat Semioli (‘16) şi fostul atacant al Fiorentinei, Pazzini (‘46). Fiorentina ocupa ieri, înaintea celorlalte meciuri ale rundei, programate după închiderea ediţiei, locul 11 în clasament, cu 31 de puncte. Sampdoria a înregistrat a patra victorie consecutivă şi a urcat până pe locul patru în Serie A.
Tot sâmbătă, AS Roma a câştigat la pas meciul cu Palermo, scor 4-1, şi şi-a reluat poziţia secundă în clasament, după ce vineri, Milan îi trimisese pe romani pe poziţia a treia învingând pe Udinese (3-2). Pentru Roma au marcat Brighi (‘33, ‘62), Baptista (‘53), Riise (‘83) şi Miccoli (‘80 din penalti). Portarul român Bogdan Lobonţ nu a fost inclus pe foaia de joc la acest meci la AS Roma. În schimb, fundaşul Dorin Goian a fost rezervă la Palermo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Sergio Perez, testat pozitiv din nou. Hulkenberg va concura...

Pilotul Nico Hulkenberg va pilota, la Marele...

ȘTIRI GdS

Sergio Perez, testat pozitiv din nou. Hulkenberg va concura...

Pilotul Nico Hulkenberg va pilota, la Marele Premiu aniversar 70 de la Silverstone, monopostul Racing Point condus până acum de Sergio Perez,...

Simona Halep, înaintea turneului de la Praga: Sunt puţin...

Simona Halep a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, înaintea participării la primul său turneu de la întreruperea competiţiilor din...

Reîncepe spectacolul campionilor. City – Real şi Juve –...

Liga Campionilor debutează în această seară după o pauză de mai bine de cinci luni. Manchester City - Real Madrid şi Juventus...

Răzvan Burleanu: Cu siguranţă vom avea dificultăţi financiare în...

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la finalul şedinţei Comitetului de Urgenţă al FRF, că vor exista dificultăţi...

F1 / Veste mare pentru Mercedes: Valtteri Bottas şi-a...

Pilotul Valtteri Bottas va continua la echipa Mercedes și în 2021. După un început de sezon excelent pentru constructorul german, a venit...

Sorin Cârţu, revoltat: Nu pot să înţeleg deciziile luate...

Comitetul Executiv al FRF, întrunit joi într-o şedinţă, a luat mai multe decizii cu privire la sezonul viitor din Liga 1. Faptul...