20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNici o şansă pe „Ion Oblemenco“!

Nici o şansă pe „Ion Oblemenco“!

Adrian Mititelu a reafirmat că Universitatea Craiova va disputa meciurile din retur la Turnu Severin, iar în privinţa licenţierii a dat asigurări că nu vor fi probleme în acest an.

În cadrul unei emisiuni a postului local 3TV, moderată de Marius Pîrlea, finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a răspuns la întrebările celor trei ziarişti aflaţi în platou, printre care şi colegul nostru Alexandru Vîrtosu, dar şi celor venite de la suporteri. Adrian Mititelu a fost tranşant în privinţa disputării meciurilor Universităţii în acest retur: „Nu mai este nici o şansă ca Universitatea să joace pe «Ion Oblemenco». Deja s-au făcut procedurile şi am încheiat un contract cu cei de la Severin. Înţelegerea este pe doi ani şi jumătate. Echipa va juca la Severin doar pentru că acolo este cea mai bună oportunitate. Asta nu înseamnă că va rămâne acolo. În ceea ce priveşte stadionul «Extensiv», nu ştiu cu cine să vorbesc acolo, plus că nu mai îmi convine să mai bag bani în alt stadion. Baza de la «Extensiv» nu mai îndeplineşte condiţiile. Suporterii sunt ultima mea problemă. Dacă nu vin la Severin, stau acasă. Să nu facă miting, pentru că nu vor rezolva nimic, nu mă voi răzgândi. Prin mutarea la Severin economisim şi nişte bani. Noi nu plătim nimic, pierdem doar 15 la sută din vânzarea biletelor. Nici cu licenţa nu cred că vor fi probleme anul ăsta“.

„Florin Costea va pleca la vară“
 
Alte subiecte abordate de finanţatorul Ştiinţei ca urmare a întrebărilor adresate: „Dilevski va fi bun de antrenament când vor ajunge în Craiova. Paunovic are întindere, asta e, se mai întâmplă. Pe Ologu îl văd în câteva luni titular la Craiova, dar mai trebuie să se recupereze, că a fost operat. Va fi un retur foarte greu pentru noi, pentru că intră vreo trei-patru jucători noi în echipă, cu puţină experienţă în Liga I. De asemenea, vom juca pe alt teren, chiar dacă acolo am fost primiţi cu braţele deschise, iar stadionul seamănă cu al nostru. Cred că Florin Costea va avea o evoluţie foarte bună în retur. De asemenea, şi Mihai Costea, şi Prepeliţă, şi toţi. Eu sunt încrezător că şi la vară, când va pleca Florin, vom avea atacanţi care să-l înlocuiască, pentru că avem jucători talentaţi.
Pe Andrei Ionescu nu-l mai doresc. Şi acum mi-a rămas la inimă, pentru că am ţinut la el. Am vorbit cu el şi era foarte plin de el. A zis, cum să vină el de la Steaua la Universitatea?! Nicolae are trei clase peste Ionescu. Dacă îl aduceam pe Andrei, ieşea din calcule Nicolae. Ionescu a fost ţinut în braţe de mine la echipă“.

„Am mare încredere
în Wotte“

Finanţatorul Craiovei a vorbit şi despre alte probleme de la clubul alb-albastru. Despre achiziţiile iernii, printre care şi tehnicianul olandez Wotte, Mititelu a punctat: „Nu se mai fac transferuri la Universitatea. Am adus în toamnă jucători cu experienţă pentru că m-am luat după unul şi după altul, acum regret! Îmi pare rău de toţi jucătorii care au plecat în această iarnă. Au venit oferte pentru Florin Costea, dar neconvenabile, în sensul împrumutului. Or, Florin nu este jucător să plece împrumut de la Universitatea. Eu aş merge pe cuplul Găman – Barbu în defensivă, dar să vedem ce decide antrenorul. Eu am mare încredere în ei. Am mare încredere şi în Mark Wotte. Este altceva faţă de ce a fost până acum la Universitatea“.

Obiectiv şi proiecte: locurile 8-10, cinci-şase terenuri noi

Patronul Universităţii a dat un pronostic în ceea ce priveşte poziţia pe care o va ocupa Ştiinţa la finalul acestui sezon: „Nu mai avem şanse la un loc de Europa League. Prea multe puncte ne despart de acele poziţii. Cred că vom termina în locurile 8-10“. Totodată, Mititelu a anunţat realizarea unor terenuri de joc. „Din luna mai, pe unul dintre terenurile de lângă PIC o să construiesc patru-cinci terenuri de antrenament şi unul de Liga a III-a. Încă nu am discutat cu Mark Wotte de situaţia actuală, pentru că este plecat“, a adăugat oficialul oltean.

Sâmbătă, ultimul meci în Turcia

Universitatea îşi încheie turneul de pregătire şi meciurile de verificare, sâmbătă, printr-un amical împotriva echipei Spartak Nalchik, din prima ligă a Rusiei, la care a evoluat Florin Şoavă. În ediţia trecută de campionat, încheiată în luna noiembrie 2009, Spartak s-a situat pe locul 11 din 16 echipe.
După revenirea acasă, oltenii îşi vor continua pregătirea în Craiova, iar sâmbăta viitoare, pe 13 februarie, este programat ultimul meci amical premergător returului, Universitatea – Gaz Metan CFR Craiova, partidă ce se va desfăşura pe „Municipalul“  din Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

70 COMENTARII