12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJuveţii s-au rugat

Juveţii s-au rugat

Neavând programat antrenament, ieri-dimineaţă, oltenii au fost la o mănăstire din apropierea Vasluiului, Moreni, din comuna Deleni. Situată la 37 de kilometri de Vaslui, mănăstirea se află sub adăpostul unui deal, într-un loc plin de farmec şi singurătate. La acest aşezământ – ce datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea – întreaga delegaţie s-a recules. „Aici, băieţii s-au rugat şi au aprins câteva lumânări“, a spus un oficial al grupării alb-albastre.
Delegaţia alb-albaştrilor a ajuns aseară la Iaşi. „Eugen Neagoe a deplasat 20 de jucători, în lot aflându-se Bărboianu, care este accidentat şi incert pentru meciul din Cupă, dar şi Trică, suspendat. Atmosfera la echipă este bună, sper să plecăm de la Iaşi în sferturile de finală ale Cupei României. Am făcut o haltă de aproximativ 30 de ore (la Vaslui – n.r.), în care alb-albaştrii au avut programate două şedinţe de pregătire. După meciul din Cupă vom reveni la Vaslui, apoi vom pleca la Urziceni“, a afirmat Silvian Cristescu (foto) pe site-ul clubului din Bănie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU