23.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportLili rămâne suspendată

Lili rămâne suspendată

Atleta Liliana Popescu, depistată pozitiv în mai 2008 la un concurs din Alger, a pierdut apelul înaintat la Curtea de Arbitraj Sportiv, şi suspendarea de doi ani pentru doping va rămâne în vigoare, a anunţat FR de Atletism. Craioveanca de 27 de ani, depistată pozitiv la NESP (Novel Erythropoiesis Stimulating Pro-tein), a ratat din acest motiv deplasarea cu delegaţia României la JO 2008 de la Beijing. Altă sportivă legitimată la CS Olimpic Craiova, Corina Dumbrăvean, a fost depistată pozitiv în noiembrie 2007 şi a acuzat cadrele sanitare de la un spital din Craiova că i-au administrat substanţe interzise. Ea a donat sânge pentru un oficial de la clubul oltean, i s-a făcut rău mai târziu şi a fost transportată la spital. Pe 21 octombrie, FRA a primit următorul comunicat de la ANAD: „Avem deosebita plăcere să vă informăm că Agenţia Naţională Antidoping a câştigat cele două apeluri la Curtea de Arbitraj Sportiv, apeluri făcute de sportiva Popescu Liliana şi CS Olimpic Craiova (în numele sportivei Dumbrăvean Corina). Ca urmare, decizia Agenţiei Naţionale Antidoping de suspendare pe o perioadă de doi ani a celor două sportive, în urma utilizării NESP – Novel Erythropoiesis Stimulating Protein, rămâne în vigoare, iar sportiva Popescu Liliana şi CS Olimpic Craiova trebuie să plătească, fiecare, o despăgubire în valoare de 1.000 de franci elveţieni, reprezentând cheltuieli de judecată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS