13.4 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltencele aleargă la Birmingham

Oltencele aleargă la Birmingham

România va fi reprezentată de trei atlete din Oltenia la CM de semimaraton care se va desfăşura duminică la Birmingham (Marea Britanie). Două dintre maratoniste sunt de la CSM Craiova, Nuţa Olaru şi Alina Istudora, iar a treia componentă a echipei tricolore va fi gorjeanca Lidia Şimon. Dacă Şimon şi Olaru sunt obişnuite ale competiţiilor de asemenea nivel, Istudora este la prima participare la un asemenea eveniment. Campioană naţională anul acesta, Alina Istudora,  de 24 de ani, dar şi antrenoarea ei, Cristieana Cojocaru, speră la o comportare cât mai bună la individual. „Competiţia este dură. Va fi foarte greu pentru Alina să termine în locurile din faţă. Ne dorim să alerge la valoarea ei din acest an ori să realizeze un record personal“, a spus Cristieana Cojocaru, medaliată cu bronz la JO din 1984. Dată fiind experienţa Lidiei Şimon şi a Nuţei Olaru, România poate spera la o clasare cât mai aproape de podium în competiţia pe echipe.
CM de semimaraton de la Birmingham, dotat cu premii totale de 245.000 de dolari, va aduna la start 102 participanţi la masculin din 37 de ţări şi 64 de concurente din 28 de ţări. Favorită la câştigarea cursei feminine este britanica Paula Radcliffe, deţinătoarea recordului mondial la maraton (2h15min.25s), aceasta având obiectivul de a câştiga pentru a patra oară. În cazul unei victorii, Radcliffe, de 35 de ani, devine cea mai titrată atletă la semimaraton, după succesele obţinute în 2000, 2001 şi 2003.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS