10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVoina a sunat adunarea

Voina a sunat adunarea

Naţionala de handbal feminin a României pregăteşte primele două meciuri de calificare la Campionatul European.

Lotul naţional al României s-a reunit la Sighişoara, în vederea primelor meciuri de calificare la Campionatul European, care va avea loc în luna decembrie a anului viitor în Danemarca şi Norvegia. Tricolorele, antrenate de Radu Voina şi Vlad Caba, fac parte din Grupa 1 preliminară, alături de Portugalia, Elveţia şi Ucraina, şi sunt mari favorite la prima poziţie a clasamentului. În primele dispute, România va juca pe propriul teren, la Sighişoara, contra Portugaliei (14 octombrie), apoi în deplasare, cu Elveţia (17 octombrie).
Selecţionerul a chemat la lot următoarele handbaliste: Paula Ungureanu, Florentina Stanciu, Mihaela Smedescu – portari; Valentina Elisei Ardean, Iulia Puşcaşu, Oana Manea, Ionela Stanca, Ramona Maier, Cristina Vărzaru, Cristina Neagu, Adina Meiroşu, Carmen Amariei, Ada Moldovan, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Narcisa Lecuşanu, Mihaela Tivadar, Florina Bârsan şi Camelia Balint – jucătoare de câmp. În plus faţă de formaţia care a câştigat luna trecută Cupa Mondială din Danemarca sunt Narcisa Lecuşanu, Mihaela Tivadar, Florina Bârsan şi Camelia Balint.
Oltchim Râmnicu Vâlcea este clubul care a dat cele mai multe jucătoare la lotul naţional, mai exact, 11. În plus, Olena Vaşciuk, ultima achiziţie a campioanei României, a fost chemată la lotul Ucrainei, adversara tricolorelor din Grupa 1. Radu Voina va putea înscrie numai 14 handbaliste, iar restul vor urmări meciul contra Portugaliei din tribună. Interesant este că naţionala feminină a României a ratat un singur turneu final al Campionatului European, acum trei ani, când a fost eliminată în play-off de selecţionatele reunite ale Serbiei şi Muntenegrului.

„Obiectivul,
două victorii“

Tehnicianul naţionalei feminine de handbal, Radu Voina, şi-a stabilit obiectivele pentru cele două meciuri din preliminariile Campionatului European de anul viitor: „Vom evolua pe propriul teren cu Portugalia şi în deplasare cu Elveţia. În mod normal, nu putem avea prea mari probleme în aceste partide. Vom trata însă meciurile cu maximă seriozitate. Obiectivul este să învingem“. Selecţionerul a afirmat că pentru disputa cu Portugalia îi va fi greu să aleagă 14 handbaliste din cele 19 pe care le-a selecţionat: „Toate jucătoarele sunt valoroase, iar alegerea va fi dificilă. Până la ora meciului avem timp să ne dăm seama care sunt handbalistele aflate în formă maximă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS