16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCSM Vâlcea a încheiat în genunchi

CSM Vâlcea a încheiat în genunchi

CSM Vâlcea a jucat ultima partidă din acest campionat pe propriul teren, în faţa penultimei clasate, FCM Târgovişte, şi a pierdut cu 1-0. Fără majoritatea fotbaliştilor cu nume, plecaţi deja din Zăvoi, tehnicianul timişorean a trimis în teren o echipă de start inedită, dar a încercat să surprindă cu trei vârfuri, Câju, Disney şi Răzvan Dobre. Nu a rezultat însă un joc spectaculos şi în prima repriză a fost plictiseală generală. Sergiu Popescu a ratat singur cu poarta goală, Disney s-a împiedicat aproape la fiecare minge, Câju a executat bine o lovitură liberă respinsă de portarul advers, acestea fiind singurele faze notabile la poarta târgoviştenilor. De partea cealaltă, FCM putea deschide scorul prin Pătraşcu, care a scăpat singur cu Perianu, dar a greşit ţinta. Nici partea a doua a întâlnirii nu a fost foarte animată. Vâlcenii au dominat mijlocul terenului, dar au ajuns cu greu la poarta adversă. Artimon a încercat să dinamizeze jocul şi a trimis în teren doi juniori, Roşca şi Băltăţeanu. Cei care au marcat au fost însă oaspeţii, Constantin punctând singur cu poarta goală, în minutul 70, profitând de apatia unei apărări oltene visătoare. Până la final a mai fost consemnată doar bara aceluiaşi Constantin, de la peste 40 de metri. Tehnicianul Alin Artimon a cerut conducerii clubului termen de gândire de şapte zile pentru a se decide dacă semnează sau nu un nou contract.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS