10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportManchester are viaţă grea la Porto

Manchester are viaţă grea la Porto

United trebuie să câştige în Portugalia pentru a se califica în semifinalele Ligii Campionilor.

Manchester United intenţionează să cucerească în 2009 trofeul Ligii Campionilor şi va avea în această seară un obstacol greu de trecut, FC Porto. Înaintea meciului tur, disputat pe „Old Trafford“, toată lumea se aştepta la o victorie confortabilă a englezilor, numai că portughezii au avut o evoluţie surprinzătoare şi au smuls un egal (2-2), care-i pune acum, înaintea disputării manşei a doua, în postura de favoriţi. Ca şi cum rezultatul de la Manchester nu ar fi de ajuns ca să-i îngrijoreze pe elevii lui Sir Alex Ferguson, şi statistica este defavorabilă englezilor. Pe stadionul „Do Dragao“, unde se va juca partida din această seară, Manchester nu a reuşit să câştige niciodată, cu toate că a disputat pe această arenă trei meciuri.
În tur, Porto, cu românul Cristian Săpunaru pe teren, a condus încă din minutul 4, graţie unei reuşite a lui Cristiano Rodriguez. Manchester a întors rezultatul, prin golurile lui Rooney şi Tevez, iar Mariano l-a învins pe Van der Sar în minutul 89 şi a fixat tabela la 2-2.

Antrenorul lui Porto, optimist

Jesualdo Ferreira, antrenorul echipei FC Porto, era înaintea partidei încrezător în şansele echipei sale de a o elimina pe Manchester din Liga Campionilor, performanţă pe care gruparea lusitană a mai reuşit-o în urmă cu cinci ani. „Anumiţi jucători şi-au îmbunătăţit calităţile foarte mult în ultimul timp şi acest lucru mă face să fiu optimist. Trebuie să terminăm pe propriul stadion munca începută în Manchester, în tur. Avem nevoie şi de aportul publicului şi sunt convins că-l vom avea“, a declarat Ferreira.
Şi englezii sunt la fel de încrezători ca şi antrenorul portughezilor, în special mijlocaşul Paul Scholes. „Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să câştigăm un meci la Porto. Cu jucătorii pe care îi avem, sunt sigur că o vom face“, a spus Scholes, care a uitat că în ultimele patru săptămâni Manchester s-a chinuit în campionat şi a înregistrat şi două înfrângeri ruşinoase, cu Liverpool şi Fulham.

Ronaldo îşi respectă adversarii

Mijlocaşul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, a declarat că o respectă pe FC Porto, dar susţine totodată că echipa sa va pleca învingătoare de pe stadionul grupării lusitane. „Trebuie să o respectăm pe FC Porto, pentru că este cea mai bună echipă din Portugalia. Are un antrenor bun şi câţiva jucători ce posedă calităţi tehnice deosebite. Dar cred că ne vom califica“, a spus cel mai bun jucător din lume în 2008.
Cristiano Ronaldo a fost criticat de tehnicianul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, pentru atitudinea sa din ultimele partide, tehnicianul scoţian spunându-i că nu poate face pe teren numai ce vrea el.
„Nu pot să accept faptul că pierdem posesia şi voi vorbi cu el despre unele probleme. În fotbalul european, dacă pierzi mingea, este greu să recuperezi. El mereu crede că nu este protejat de arbitri şi poate că a avut dreptate câteodată, dar nu tot timpul. Este greu atunci când un jucător spectaculos nu dă totul pe teren, dar nu se poate face totul aşa cum vrei. El înţelege acest lucru“, a afirmat antrenorul lui Manchester United.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS