17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, invincibili în Trivale

Gorjenii, invincibili în Trivale

Cele două formaţii s-au întâlnit de cinci ori în Liga I şi aproape de fiecare dată câştig de cauză a avut gruparea gorjeană. Pandurii a obţinut patru victorii şi un joc s-a încheiat la egalitate, 0-0, chiar în Trivale, în sezonul 2006-2007. Stadionul „Nicolae Dobrin" este prielnic gorjenilor, care au obţinut două calificări în fazele superioare ale Cupei României, cu FC Naţional (3-2), în ediţia 2006-2007, şi cu Universitatea Craiova (4-1), în sezonul 2008-2009, precum şi remiza albă amintită cu piteştenii lui Penescu. „E terenul unde nu am pierdut până acum în Liga I. Nu ar trebui să ne fie frică de Argeş. Nu vom pierde sigur la Piteşti. Nu e o superstiţie, ci o constatare. Efectiv, Argeşul nu ne-a bătut niciodată în prima ligă. La Târgu Jiu am învins cu 3-1 şi 2-1, iar la ei acasă am făcut un 0-0 şi am bătut o dată cu 1-0 (joc disputat la Mioveni – n.r.). Aşa că obţinem cel puţin un punct la Argeş", a spus Condescu.

 

Cu apărarea decimată

 

Departamentul defensiv al gorjenilor va suferi schimbări majore etapa viitoare, Chibulcutean şi Rusu fiind singurii jucători care-şi vor păstra postul de titular. Martinovic şi Grecu vor completa linia de patru fundaşi a lui Sorin Cîrţu, sârbul urmând să debuteze în Liga I. Novak Martinovic îl va înlocui pe Rus, care şi-a reziliat contractul cu Pandurii, iar Grecu va încerca să-l suplinească pe Cardoso, brazilianul suferind o tăietură la tibie la unul dintre antrenamente, fiind posibil să rateze şi următoarele două jocuri, cu Steaua şi Gaz Metan Mediaş. Cîrţu nu se teme de eterogenitatea defensivei, deoarece formula pe care o va folosi la Piteşti a fost testată în amicalele din Antalya. „Nu risc cu Grecu. De ce să umblu în altă parte? E un tânăr care promite şi care a fost oprit în lot în baza calităţilor lui. Este şansa sa şi trebuie să o exploateze şi acum, şi în partidele viitoare. În formula asta am mai jucat în amicale, nu este prima dată. Totuşi, altfel se înţelegea Rus cu Chibulcutean decât Martinovic cu Chibulcutean", a comentat Cîrţu.

Convocaţi la lotul B al României, Alex Păcurar şi Ilie Iordache nu au fost selecţionaţi de Cîrţu pentru partida de la Piteşti. Cei doi trebuie să-şi precizeze mai întâi în faţa conducerii punctul de vedere vizavi de continuarea colaborării cu Pandurii, aşa cum au făcut şi restul „răsculaţilor" împotriva lui Cîrţu. „Păcurar şi Iordache trebuie să aibă o discuţie cu cei din club, cum a avut toată lumea. Ei sunt şi obosiţi de pe drum şi nu vom conta pe ei la jocul cu FC Argeş", a afirmat Cîrţu.

Atât Ilie Iordache, cât şi Păcurar au evoluat pentru România B în jocul cu Portugalia B, pierdut de români cu scorul de 2-0, primul – o repriză, iar cel de-al doilea – ultimele 30 de minute. Murgan, suspendat, completează lista absenţilor din tabăra pandurilor.

 

Pandurii, la ruleta rusească

 

Ultimele evenimente petrecute la Pandurii au afectat şi mai mult moralul jucătorilor, şi aşa scăzut după nereuşitele din primele etape ale returului. Pauza de două săptămâni de care trebuia să beneficieze gorjenii pentru rezolvarea problemelor evidenţiate din plin în 2009 a fost irosită de scandalurile între jucători şi staff-ul tehnic. Antrenorul Sorin Cîrţu recunoaşte că în vestiar nu mai este atmosfera din tur, dar speră ca jucătorii săi să treacă peste momentele de negare a tehnicianului şi să-şi facă meseria. „Să vedem dacă au tăria să treacă peste aceste momente grele. În perioada asta de două săptămâni aveam nevoie să stabilizăm relaţiile de joc, să punem la punct anumite lucruri, iar noi am stat numai într-o tensiune creată artificial. Intrăm într-o perioadă de maximă importanţă şi aveam nevoie de pauză. Atmosfera nu mai este cum era în tur. Depindem acum şi de rezultatele ce vor urma să revenim la starea aceea. Toate jocurile sunt importante de acum înainte şi se joacă cu pistolul la cap. Suntem ca la ruleta rusească", a afirmat Cîrţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS