5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportInter n-a făcut faţă lui Manchester

Inter n-a făcut faţă lui Manchester

Echipa lui Ferguson nu a lăsat nici o şansă formaţiei lui Jose Mourinho, iar „diavolii“ s-au calificat în sferturile de finală, demonstrând încă o dată că între fotbalul din Anglia şi cel din Italia există o mare diferenţă.

Italienii de la Inter nu au reuşit să o împiedice pe deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, Manchester United, să se califice în sferturile de finală ale competiţiei. Fără Cristian Chivu în primul unsprezece, „nerazzurrii“ au pierdut cu 2-0 manşa a doua a optimilor, după ce în tur obţinuseră, cu puţin noroc, un 0-0 pe teren propriu. Echipa lui Sir Alex Ferguson s-a năpustit asupra adversarei încă din start şi a reuşit să marcheze primul gol în minutul 4, când fundaşul sârb Nemanja Vidić s-a înălţat la un corner mai sus decât toţi apărătorii italienilor şi l-a învins pe Julio Cesar cu o lovitură de cap de la zece metri.
Tot Manchester a avut iniţiativa şi la scorul de 1-0, cu toate că italienii erau obligaţi să iasă la joc, iar incursiunile lui Cristiano Ronaldo pe partea dreaptă au creat panică în rândul adversarilor, tânărul Santon (19 ani) – folosit ca fundaş stânga – făcându-i cu greu faţă portughezului. Englezii au ratat majorarea diferenţei de pe tabelă la o acţiune începută de Giggs, continuată de Rooney şi finalizată deficitar de John O’Shea. Inter s-a trezit abia în finalul primei părţi, când Balotelli l-a găsit bine în careu, dar acesta a reluat în afara cadrului porţii.

Ronaldo i-a liniştit pe italieni

La pauză, Jose Mourinho, antrenorul oaspeţilor, a încercat probabil să le explice elevilor săi cum să deschidă apărarea lui Manchester şi să marcheze golul de care aveau nevoie pentru a se califica. Indicaţiile lui „The Special One“ aproape că nu au mai avut nici o valoare, pentru că la patru minute de la reluare Rooney a centrat perfect pentru Cristiano Ronaldo, care a reluat imparabil cu capul în plasă. Mourinho l-a introdus pe brazilianul Adriano pentru a împrospăta atacul, după ce la pauză îl scosese pe Vieira, care a revenit recent după o pauză de patru luni. Tocmai Adriano a ratat cea mai mare şansă de gol a Interului, reluând de pe partea dreaptă, din cădere, în bara din dreapta lui Van der Sar. Fiind conduşi cu 2-0, italienii au insistat mai mult în ofensivă spre finalul partidei, dar au lăsat senzaţia că le lipsesc mijlocaşii de creaţie care să pună în valoare atacanţii, în linia lor mediană evoluând patru jucători parcă făcuţi pentru postul de închizător.
Manchester a meritat calificarea, demonstrând încă o dată că între fotbalul englez şi cel italian, măcinat de scandaluri în ultimii ani, există în prezent o mare diferenţă.

Săpunaru a fost titular la Porto

Formaţia portugheză FC Porto, la care joacă şi românul Cristian Săpunaru, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat, în optimile competiţiei, echipa spaniolă Atletico Madrid.
FC Porto şi Atletico Madrid au terminat, miercuri seară, la egalitate, scor 0-0, după ce în manşa întâi, disputată la Madrid, rezultatul fusese 2-2. Portughezii s-au calificat, astfel, datorită golurilor marcate pe terenul adversarei. La Porto, Cristian Săpunaru a jucat până în minutul 83, când a fost înlocuit din cauza unor probleme musculare.
În alt duel anglo-italian din optimi, AS Roma a pierdut calificarea la loviturile de departajare în faţa lui Arsenal Londra. Scorul după 90 de minute şi după prelungiri a fost 1-0 pentru italieni, acelaşi cu care se impuseseră „tunarii“ în tur. Golul gazdelor a fost marcat de Juan în minutul 9. Seria penaltiurilor a fost deschisă de Arsenal, care a ratat prin Walcott, dar apoi doi jucători de la Roma nu au reuşit să înscrie, Vucinic şi Tonetto.  
Tragerea la sorţi a programului pentru sferturile de finală şi pentru semifinale va avea loc pe 20 martie, la sediul UEFA din Nyon.
Partidele din sferturile de finală se vor desfăşura pe 7 şi 8 aprilie (turul), 14 şi 15 aprilie (returul). Semifinalele se vor juca pe 28 şi 29 aprilie (turul), respectiv 5 şi 6 mai (returul). Finala este programată pe 27 mai, la Roma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS