10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCSM, debut cu dreptul

CSM, debut cu dreptul

Arieşul Turda – CSM Vâlcea 0-1
Stadion „Municipal“, spectatori – 500.
A marcat: Câju ‘31.
Arieşul: Pascal – Paşca, Miclea, Tânc – Bilia (‘63, Panaitescu), Pintea, N. Cristea, Dianu (‘73, Hardău) – A. Pârvu, Lupaşcu, B. Pereş (‘58, Dâmbean). Antrenor: Alexandru Pelici.
CSM Vâlcea: Perianu – Mihuţ, Dinu, Kutlacik, Goge – Pasăre (‘68, Melcea), Gârlă (‘76, Săceanu), S. Popescu, Câju (‘90, D. Orac) – Roszel, Stromajer. Antrenor: Alin Artimon
Au arbitrat: M. Avram – C. Savu şi C. Teodor.

 Tehnicianul Alin Artimon a mizat pe formula care câştigase partida cu Pandurii Târgu Jiu şi oltenii au dominat tactic întâlnirea, punând stăpânire pe mijlocul terenului. Prima mare ocazie de gol au avut-o însă gazdele, Lupaşcu reluând în bară din careu, profitând de o eroare de marcaj. În minutul 31 s-a marcat singurul gol al întâlnirii. Sergiu Popescu l-a găsit excelent la marginea careului pe Enache Câju, care a driblat doi adversari şi a punctat de la opt-nouă metri distanţă de poarta apărată de Pascal. Ardelenii au încercat să egaleze până la pauză, dar cea mai mare ocazie a finalului primei reprize le-a aparţinut tot vâlcenilor, Pasăre ratând şansa de a majora avantajul, singur cu portarul advers. În partea a doua a întâlnirii, elevii lui Artimon au continuat să domine şi Pasăre, Roszel şi Gârlă au ratat alte mari oportunităţi de a marca.
„Am avut multe momente bune în acest meci, diferenţa putea fi mai mare. Alături de cele trei puncte, mai sunt două mari câştiguri, prospeţimea fizică de care vâlcenii au dat dovadă şi faptul că au stat foarte bine în teren“, a spus antrenorul vâlcenilor, Alin Artimon. Tehnicianul timişorean a avut parte de ghinion la finalul meciului de la Turda, accidentându-se la piciorul drept după ce a alunecat pe o piatră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS