16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Săgeată“ a dat în judecată clubul Inverness

„Săgeată“ a dat în judecată clubul Inverness

Atacantul lui Dinamo, Marius Niculae, a decis să dea în judecată fostul său club, Inverness Caledonian Thistle (Scoţia), iar o audiere în legătură cu acest caz va avea loc astăzi, la Inverness, a anunţat publicaţia The Press and Journal. Oficialităţile scoţiene au declarat că nu pot da publicităţii, deocamdată, detalii privind procesul, însă au precizat că este vorba de un litigiu comercial, „pentru plata unor bani“.
Clubul Inverness a refuzat să comenteze acest caz. „La acest stadiu al procedurilor legale, clubul nu consideră corect să comenteze“, a declarat un purtător de cuvânt al grupării scoţiene.
În august 2008, Marius Niculae a fost vândut de Inverness clubului Dinamo în schimbul sumei de aproximativ 400.000 de lire sterline. Atacantul a cerut atunci ca lui să îi revină o parte din suma de transfer primită de la Dinamo. Clubul Inverness a anunţat, în acea perioadă, că îl va da în judecată pe Niculae pentru ca pretenţia acestuia să nu fie îndeplinită. „Nu îi datorăm lui Marius Niculae nici un ban. Dacă va acţiona pentru a primi bani de la noi, consilierii noştri juridici se vor ocupa de acest caz“, a declarat preşedintele grupării Inverness, George Fraser, în august 2008.
Marius Niculae a evoluat în 37 de meciuri la Inverness, formaţie pentru care a înscris zece goluri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS