12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportWashi a cucerit trei titluri europene

Washi a cucerit trei titluri europene

Micuţii karateka de la clubul craiovean au dominat competiţia desfăşurată în capitala Cehiei, Praga.

Sportivii de la clubul Washi Craiova au obţinut rezultate de excepţie la Campionatul European de Karate Tradiţional Fudokan, competiţie desfăşurată în perioada 21-23 noiembrie la Praga (Cehia). Craiovenii au concurat la categoria de vârstă copii (opt-nouă ani) şi au reuşit să câştige trei medalii de aur. Două dintre titlurile europene au fost cucerite la kata sincron, pe echipe, iar unul, la individual, de Maria Antici, fiica antrenorului de la Washi, Daniel Antici. Din echipa masculină au făcut parte Marius Marogel, Andrei Wojcicki şi Andrei Nicoliţă, iar echipa feminină a fost alcătuită din Maria Antici, Andra Ştefanovici şi Alina Zamfir Ciobanu.
„Sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute, ele  vin în urma unei munci susţinute, cu cinci antrenamente pe săptămână. Însă, trebuie precizat că aceste performanţe ale sportivilor noştri nu sunt deloc surprinzătoare nici pentru oficialii de la federaţia noastră, nici pe plan internaţional. Aceşti copii au urcat pe podium anul trecut la Mondialele din Polonia şi au dominat campionatul intern, desfăşurat în vară la Cluj“, a precizat antrenorul Daniel Antici, cel care este ajutat în pregătirea sportivilor de Simona Marin, sora multiplei campioane Adela Marin.

Rezultatele nu sunt surprinzătoare

Principalii adversari ai sportivilor craioveni au fost cei care provin din fosta URSS, care sunt foarte puternici şi foarte greu de învins. Maria Antici s-a impus la individual într-un concurs în care au luat startul 28 de sportive. Competiţia rezervată categoriei de vârstă copii a adunat peste 600 de karateka din 30 de ţări europene. 
Antrenorul de la Washi Craiova, Daniel Antici, a ţinut să mulţumească unei firme care a fost alături de sportivii craioveni: „Un sprijin important, din punct de vedere financiar, am primit de la CEZ România. Ne-au asigurat transportul, cazarea şi tot ce a fost nevoie. Am înţeles că vor face şi un articol despre performanţa noastră“. Concursul din Cehia a tras cortina peste sezonul competiţional, atât în plan intern, cât şi internaţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS