22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportOptimism în Bănie

Optimism în Bănie

Ştiinţa şi Pandurii s-au întâlnit în prima ligă de patru ori, în ultimele două sezoane, palmaresul fiind favorabil craiovenilor. Dintre cele patru confruntări, două s-au încheiat cu victoria Universităţii, în mai 2007 (2-0 la Târgu Jiu) şi în martie 2008 (1-0 la Craiova), una s-a terminat la egalitate (2-2, în octombrie 2006, la Caracal), singura victorie a pandurilor fiind consemnată în august 2007, 2-0 la Târgu Jiu.
Ştiinţa va disputa mâine meciul cu numărul 1.401 pe prima scenă fotbalistică a ţării, în timp ce gorjenii vor bifa a 109-a partidă în Liga I. Confruntarea dintre cele două echipe oltene va fi ultima de pe stadionul „Extensiv“, alb-albaştrii urmând să revină pe „Ion Oblemenco“ la următoarea partidă de acasă, cu CS Otopeni. Interesant este faptul că prima dispută a trupei lui Nicolo Napoli pe arena din Parcul „Romanescu“ a fost tot cu Pandurii, în returul sezonului trecut, Florin Costea marcând atunci, în minutul 75, singurul gol al întâlnirii. Dorel Stoica şi compania pornesc şi mâine cu prima şansă, pe „Extensiv“ câştigând până acum doar două echipe, Steaua şi Timişoara, însă partida se anunţă foarte dificilă.
Cu toate acestea, suporterii craioveni sunt mai mult decât optimişti, conform sondajelor de opinie. Din cei 579 de participanţi de pe craiovamaxima.ro, 485 (84%) au mers pe victoria Ştiinţei, iar 57 (10%), pe succesul oaspeţilor, 37 (6%) indicând un rezultat de egalitate. Pe site-ul oficial al clubului din Bănie, optimismul este şi mai mare, 92 la sută dintre votanţi considerând că Universitatea va ieşi învingătoare, doar patru la sută din sufragii fiind în favoarea pandurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS