11.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024

Gemenii golului

Pentru prima dată titulari într-un meci oficial al Ştiinţei, Florin şi Mihai Costea au arătat la Ploieşti că pot forma un cuplu de temut în atacul echipei oltene.

Partida disputată de Universitatea la Ploieşti, în şaisprezecimile Cupei României, în compania formaţiei locale CSM, încheiată cu victoria oltenilor (scor 3-1), le-a oferit fraţilor Costea şansa să facă pereche în linia ofensivă. Florin şi Mihai au început pentru prima dată ca titulari un meci oficial, internaţionalul Ştiinţei jucând ca mijlocaş stânga, post pe care este folosit şi la naţională, în timp ce fratele său mai mic a evoluat în atac. Costea junior a reuşit să şi marcheze, din pasa fratelui său, Florin fiind coautor şi la golul înscris de Stoianof.
„Mă bucur că am marcat. Important este însă că am câştigat, iar echipa a mers în optimi. Sper ca prin acest gol să prind mai multe partide în tricoul echipei mari. Mi-a fost greu, nu am mai jucat un meci de acest nivel, dar sper ca uşor-uşor să demonstrez că merit să evoluez la prima echipă“, a afirmat Mihai Costea, care i-a mulţumit fratelui său pentru pasă. „Sper ca pe viitor să mă revanşez şi să-i întorc serviciul“, a adăugat atacantul de 20 de ani.
Florin şi Mihai Costea au arătat la Ploieşti că pot forma un cuplu de temut în atacul formaţiei oltene, ei putând deveni „gemenii golului“ la Universitatea, denumire de care s-au bucurat atacanţi celebri. Numai la Juventus, fosta echipă a lui Nicolo Napoli, au existat în deceniul trecut două perechi de atacanţi pe care presa italiană i-a numit „gemenii golului“: Viali – Ravanelli şi Vieri – Amoruso.
„Mă bucur foarte mult pentru fratele meu că a reuşit să înscrie. Sper să o ţină tot aşa. Ne înţelegem bine în teren. Nu îmi este teamă că îmi va putea lua locul de titular la Universitatea, pentru că oricine poate acest lucru, dacă joacă bine“, a precizat Florin Costea.

Aşteaptă cu încredere meciul cu Pandurii

Decarul Ştiinţei a vorbit şi despre următoarea partidă, derbiul Olteniei cu Pandurii Târgu Jiu, programat duminică, de la ora 15.00, pe stadionul „Extensiv“. „Orice meci este dificil. Mai ales cel cu Pandurii, pentru că sunt orgolii mari la mijloc. Aşteptăm însă cu încredere acest joc. Sper să facem o partidă bună şi să câştigăm. Toată lumea îşi doreşte victoria, nu cred că mai există echipe care să nu vrea acest lucru. Ei vor să câştige, noi la fel, vom vedea cine va ieşi învingător“, a spus Florin Costea.
Golgheterul alb-albaştrilor a fost completat de antrenorul Nicolo Napoli: „Este un meci important pentru noi, pe care vrem să-l câştigăm cu orice preţ. Am mare încredere în băieţi“.
Pe „Extensiv“ se va consemna încă un duel tată-fiu între Silviu Lung, antrenor cu portarii la Pandurii, şi Silviu Lung junior, care va apăra poarta Ştiinţei. „Nu este deloc un meci aparte, ci unul normal, în care îmi doresc să ajut echipa la care evoluez. Vreau să apăr cât mai bine, dar nu pentru a-i răspunde în vreun fel lui tata, ci pentru ca Universitatea să câştige. Sunt convins că, dacă se va întâmpla aşa, tata nu va fi supărat“, a spus Lung junior.
Un rezultat bun duminică aşteaptă şi patronul Adrian Mititelu. Acesta nu a mai intrat în polemici cu omologul său de la Pandurii, Marin Condescu, după ce preşedintele gorjenilor anunţase că vine la Craiova să ia toate cele trei puncte. „Fiecare vine să obţină ceva la Craiova. Eu sper să nu reuşească. Toate meciurile sunt grele pentru Universitatea. Chiar şi cu CSM Ploieşti primele 20-30 de minute au fost foarte dificile. Dacă nu pui osul la treabă, aşa cum se spune, orice joc este greu, nu mai contează adversarii“, a spus Mititelu. Acesta a fost sancţionat ieri de Comisia de Disciplină pentru declaraţiile la adresa arbitrajului date după partida de la Piteşti (scor 1-1), primind o amendă de 300.000 de lei şi o suspendare de şase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII