15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăSportA acceptat fără să clipească

A acceptat fără să clipească

Radu Voina nu a propus-o ca secund la naţionala feminină pe Mariana Târcă, aşa cum se aştepta toată lumea, ci a venit cu o soluţie-surpriză, handbalista Oltchimului, Luminiţa Huţupan Dinu. Al doilea secund al grupării tricolore va fi Vlad Caba, fost handbalist la Steaua Bucureşti. Portăriţa campioanei României spune că este bucuroasă că va debuta ca tehnician chiar la naţională şi că rezultatele vor apărea chiar la Campionatul European din Macedonia din decembrie.
„Am fost surprinsă de decizia domnului Voina, nu mă aşteptam la o astfel de propunere. E adevărat că am avut mai multe discuţii cu selecţionerul Radu Voina, dar numai în legătură cu revenirea mea la naţională ca jucătoare. Am vorbit cu domnul Voina şi după meciul de la Baia Mare, şi după cel de la Vâlcea, cu Rulmentul, şi i-am spus  că îmi amân retragerea. Una peste alta, am acceptat imediat să fiu secund. Naţionala nu se poate refuza, în opinia mea. Voi munci dublu de acum încolo, dar nu-mi pare rău, pentru că o fac pentru naţionala ţării mele. Ce poate fi mai plăcut decât să debutezi ca tehnician în aceste condiţii?“, a spus Huţupan.

„Tadici nu are dreptate“

Luminiţa crede că handbalistele de la lot au ceva de demonstrat la Campionatul European din Macedonia şi îl înţeapă pe fostul selecţioner, Gheorghe Tadici. „Nu vreau să vorbesc despre o eventuală medalie în Macedonia. Vreau să spun doar atât, fostul selecţioner, Gheorghe Tadici, a declarat că fără el la naţională nu vor mai fi rezultate. O să-i demonstrăm în decembrie că nu este aşa. Dau scris că România va reuşi o performanţă mai bună decât acel loc şase de la Jocurile Olimpice. Veţi vedea!“.
Portăriţa chimistelor spune că europenele din Macedonia vor fi ultimele din cariera sa de jucătoare: „Cu siguranţă voi continua să antrenez şi după Campionatul European. Fie la naţională, dacă va mai fi nevoie de mine, fie la o echipă de club. Oricum, Campionatul European din Macedonia va fi ultimul din cariera mea de handbalistă. Nimeni nu mă va mai putea întoarce, mă voi retrage“.
Noul secund al naţionalei feminine aplaudă decizia colegei sale de la Oltchim, Steluţa Luca, de a nu se retrage încă de la naţională: „Decizia Steluţei de a reveni la naţională nu poate decât să mă bucure. Normal că forţa noastră va creşte, Steluţa Luca are valoare şi experienţă, este o handbalistă care ar avea loc la orice echipă din lume“.

Se reunesc astăzi
Echipa naţională se va reuni azi la Poiana Braşov, la prima acţiune sub conducerea tehnică a lui Voina.  Au fost chemate la lot 16 handbaliste: Luminiţa Huţupan-Dinu, Tereza Pâslaru, Paula Ungureanu – portari, Valentina Elisei-Ardean, Ramona Maier, Camelia Balint, Cătălina Cioaric, Adina Meiroşu, Carmen Amariei, Aurelia Brădeanu, Narcisa Lecuşanu, Steluţa Luca, Oana Şoit, Mihaela Ani-Senocico, Oana Manea şi Ionela Stanca. Noutăţile faţă de lotul de la Beijing sunt Paula Rădulescu Ungureanu (portar, Podravka Koprvnica), Steluţa Luca (Oltchim, revenită la lot), Camelia Balint (HCM Baia Mare), Oana Şoit (Elda Prestigio, Spania), Cătălina Cioaric (Oţelul Galaţi) şi Oana Manea (Oltchim). Lotul va rămâne la Braşov până pe 13 octombrie, când este programată plecarea în Danemarca, la Cupa Mondială. O nouă convocare va avea loc pe 10 noiembrie, pentru pregătirea şi participarea la Trofeul Carpaţi, la Cluj, între 21 şi 23 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS