10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHănescu şi Cârstea au încheiat socotelile

Hănescu şi Cârstea au încheiat socotelile

Tenismanul Victor Hănescu pierdut ieri, în turul doi al turneului masculin din cadrul JO de la Beijing, în faţa francezului Gael Monfils (43 ATP), în două seturi, scor 4-6, 6-7 (5). Jucătorul din Hexagon a început bine partida, a făcut break chiar în primul game, însă Victor Hănescu şi-a revenit rapid, reuşind, la rândul său, break. Partida a fost echilibrată până în game-ul al şaptelea, când Monfils a mai făcut un break, reuşind apoi să-şi menţină serviciul până la sfârşitul setului, pe care şi l-a adjudecat la patru. În setul al doilea, ambii tenismeni şi-au făcut serviciul în primele opt game-uri. În jocul al nouălea, Monfils a făcut break, apoi a servit pentru meci, dar Hănescu a supravieţuit în partidă după ce a făcut rebreak. În cele din urmă, s-a ajuns la tie-break, unde, din păcate, francezul s-a impus cu 7-5.
După această partidă, scorul din întâlnirile directe dintre cei doi a devenit 3-1 pentru Gael Monfils, Victor Hănescu trebuind să se mulţumească doar cu 25 de puncte ATP şi cu faptul că este primul român care a acces în turul doi la simplu în cadrul unei Olimpiade. Cea mai bună performanţă românească la o Olimpiadă a fost în proba de dublu, un sfert de finală jucat de perechea George Cosac / Dinu Pescariu, la JO de la Barcelona 1992.
Singura reprezentantă în tenisul feminin pentru România la JO din China, Sorana Cârstea (59 WTA), a fost eliminată în manşa inaugurală de Shahar Peer (Israel – 24 WTA), care s-a impus cu 6-3, 5-7, 6-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS