10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânii, vedete în China

Românii, vedete în China

Membrii delegaţiei României sunt asaltaţi de chinezi pentru autografe şi trataţi cu mult respect de organizatori.

Sportivii şi antrenorii români aflaţi în China se bucură de toată atenţia din partea localnicilor şi a organizatorilor. Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea a fost asaltată de fanii chinezi pentru a acorda autografe, fiind, după gimnaste, cea mai căutată sportivă din lotul României la JO de la Beijing. Nici antrenorul naţionalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, nu s-a putut plânge de „nebăgare în seamă“, fostul tehnician al Oltchimului primind o prăjitură cu răvaş, conform unei vechi tradiţii chinezeşti. Tadici a tras mesajul „Vei câştiga o medalie“. Selecţionerul român, care crede în această superstiţie, a spus că ţine tot timpul biletul în buzunar şi le arată fetelor mesajul la şedinţa tehnică, pentru a le mobiliza. Tot cu o prăjitură cu răvaş a fost servit şi gimnastul Marian Drăgulescu, mesajul găsit de el fiind „După această Olimpiadă, românii se vor mândri cu tine“. Drăgulescu a promis că va înrăma bileţelul dacă se va adeveri mesajul. Au mai tras răvaşe judoka Alina Dumitru – „Vei avea probleme cu detectorul de metale“ – şi gimnastul Răzvan Şelariu – „Nu vei uita niciodată participarea la Beijing“.

Valeria Beşe va fi portdrapelul ţării noastre

De-a lungul timpului, Aurel Vernescu a purtat de cele mai multe ori drapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de vară. Caiacistul a fost desemnat de trei ori să „deschidă“ drumul sportivilor şi antrenorilor români, la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972. Pe locul doi în acest clasament se regăseşte canotoarea Elisabeta Lipă, multipla campioană olimpică purtând şi ea drapelul României la două ediţii ale Olimpiadelor (Sydney 2000 şi Atena 2004).
La JO de la Beijing, steagul României la ceremoniile de deschidere şi închidere va fi purtat de Valeria Beşe, căpitanul echipei de handbal şi componentă de bază a campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea.
La acest capitol, la Beijing va avea loc şi o premieră pentru o ţară din Golf. O femeie va fi portdrapelul pentru delegaţia Emiratelor Arabe Unite. Este vorba despre Maitha bint Mohammad bin Rashid Al-Maktoum (28 de ani), fiica şeicului Mohammad ben Rashid Al-Maktoum, premierul Emiratelor Arabe Unite în 2006, care va evolua la taekwondo, la 67 kg. Sportiva, care este şi practicantă de karate, a fost medaliată cu argint la această ultimă disciplină la Jocurile Asiei din 2006, de la Doha. În 2007, ea a fost desemnată sportiva arabă a anului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS