Patronul Ştiinţei a anunţat ieri că a înaintat o ofertă Universităţii Cluj, dorind achiziţionarea fotbalistului Dorin Goga.
Chiar dacă din cauza deciziei TAS până în iarnă nu poate legitima oficial nici un jucător, Adrian Mititelu vorbeşte de transferuri importante. Ieri s-a spus că vedeta lui „U“ Cluj ar putea ajunge în Bănie. „Am vorbit cu Toni Doboş şi i-am făcut o ofertă concretă pentru Goga. Aş fi dispus să dau acum un milion de dolari pe el, plus trei sau patru jucători care valorează în jurul a 700.000 de euro. Fotbaliştii de care vorbesc au promovat cu Universitatea Craiova şi sunt convins că ar readuce Universitatea Cluj după un an pe prima scenă a fotbalului. Îl voi lăsa la Cluj pe Goga până în iarnă, deoarece noi nu putem efectua transferuri până în noiembrie 2008“, a anunţat Mititelu. Jucătorii la care s-a referit finanţatorul Universităţii sunt cei disponibilizaţi în acest sezon, pe listă regăsindu-se Ciucă, Săceanu, Velcovici, Gărgălie, Stoianof şi Tănasă.
Preşedintele „şepcilor roşii“, Toni Doboş, a recunoscut că Universitatea a făcut o ofertă pentru Goga, dar susţine că gruparea din Bănie se află în competiţie cu alte patru cluburi. „Sunt cinci oferte concrete pentru Goga, două de la echipe din Bucureşti şi trei din provincie, printre care şi Craiova. Oferta Universităţii este OK, însă nu cea mai bună. Avem oferte şi de 1,5 milioane de euro, 1,3 şi 1,2 plus TVA, fără fotbalişti la schimb. Rămâne să evaluăm şi fotbaliştii propuşi de Universitatea şi să luăm o decizie. Va conta mult şi dorinţa fotbalistului, noi i-am comunicat deja ofertele venite pentru el“, a spus Doboş.
În afară de Ştiinţa, celelalte două cluburi din provincie care îl vor pe decarul Universităţii Cluj sunt Poli Timişoara şi CFR Cluj, iar din Bucureşti îl vor Steaua şi Rapid.
Rose ar da Craiova pentru echipa naţională
Într-un articol publicat în The Morning Bulletin, Joshua Rose a declarat că s-ar întoarce în A-League, prima ligă australiană, doar dacă ar fi convocat la echipa naţională. „Este adevărat că am discutat cu mai multe cluburi din Australia, care m-au contactat, însă mai am un an de contract cu Universitatea Craiova, iar când mă voi prezenta la reunirea echipei, voi discuta şi prelungirea înţelegerii mele. Un motiv pentru care m-aş întoarce în Australia ar fi convocarea la echipa naţională deoarece selecţionerul cheamă jucători din A-League. Oricum, fotbalul de acolo este un pic diferit. Se joacă mult mai rapid. Avem o echipă foarte tânără, iar eu, la 26 de ani, sunt printre veterani. De când am ales să joc în Europa, jocul meu s-a îmbunătăţit“, a spus Rose. Acesta a făcut şi unele referiri la suporterii craioveni, despre care a spus: „Sunt pasionaţi, de parcă fotbalul ar fi viaţa lor. Craiova are nişte suporteri fanatici şi cei mai adevăraţi din România. Dacă pierdem un meci contra rivalelor din Bucureşti, fanii înnebunesc. Şi gândiţi-vă ce înseamnă să joci în faţa a 30.000 sau 35.000 de suporteri!“, a declarat Rose, care a uitat să spună la câte meciuri a jucat Ştiinţa cu atâţia suporteri în tribună în ultimii doi ani.

