14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDiaby are şanse mici să evolueze împotriva României

Diaby are şanse mici să evolueze împotriva României

Mijlocaşul defensiv francez Abou Diaby are şanse mici să joace în meciul cu naţionala României, de pe 6 iunie, de la Zürich, din cadrul Grupei C a Euro 2008. Conform antrenorului său de la Arsenal, Arsene Wenger, Diaby s-a accidentat grav şi nu va mai evolua pentru echipa londoneză până la finalul acestui sezon, având şanse mici să fie recuperat pentru Campionatul European.

Mijlocaşul francez şi-a rupt un tendon în timpul unui meci de pregătire. Diaby, care va împlini 22 de ani luna aceasta, trebuia să revină pe teren în prima săptămână a lunii mai, după ce îi expira o suspendare, însă s-a accidentat grav.

„Sezonul s-a terminat pentru Hleb, Rosicky şi Diaby. Hleb este suspendat. Pe Rocisky nu cred că o să îl mai vedem în acest sezon. Din păcate, l-am pierdut şi pe Abou Diaby. Trebuia să revină după acea suspendare, dar s-a ales cu o accidentare şi nu va mai juca în acest sezon. Problema a apărut la un meci cu rezervele. A dat o pasă şi şi-a rupt tendonul. Va lipsi cel puţin opt săptămâni“, a dezvăluit tehnicianul „tunarilor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS