12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBerlusconi îl susţine pe Ancelotti

Berlusconi îl susţine pe Ancelotti

Încercând să calmeze spiritele în cadrul lotului „diavolilor“ milanezi, preşedintele clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a anunţat că tehnicianul Carlo Ancelotti va fi antrenor al echipei lombarde şi în sezonul următor.

„Ancelotti face parte din familia Milanului şi sunt convins că va fi antrenorul nostru şi în următorii ani“, a afirmat şeful lui Milan.

Silvio Berlusconi a încercat să explice motivele evoluţiei slabe a formaţiei sale în acest sezon, care a fost eliminată din Liga Campionilor şi se situează pe locul cinci în Serie A, fiind implicată în lupta pentru ocuparea poziţiei a patra, ultima care îi permite accederea în sezonul viitor al Champions League.

„După o serie de victorii precum cele din Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al cluburilor, este normal să apară un moment de destindere. La acesta s-au adăugat accidentarea lui Ronaldo şi un pic de ghinion. AC Milan are o echipă de mari campioni şi chiar şi ei îmbătrânesc, cum este şi cazul lui Paolo Maldini, care probabil se va retrage la sfârşitul acestui sezon. Însă, nu suntem o echipă prea bătrână, chiar dacă cred că trebuie să ne fortificăm, achiziţionând jucători tineri. AC Milan are drept misiune să fie protagonistă în Italia şi în lume, şi trebuie să câştige competiţii, aşa cum a făcut-o în anii şefiei mele, pentru că sunt preşedintele care a câştigat cele mai multe trofee“, a spus Berlusconi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS