16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIvanovic şi Djokovic, cei mai buni în SUA

Ivanovic şi Djokovic, cei mai buni în SUA

Cei doi sportivi sârbi şi-au câştigat respectul în California, reuşind să rămână neînvinşi în turneul dotat cu premii în valoare de 3.589.000 de dolari.

Sârboaica Ana Ivanovic, principala favorită a turneului din California, a reuşit să câştige primul său trofeu la Indian Wells, confirmând asftel forma bună pe care o traversează. Ocupantă a locului doi în ierarhia WTA, Ivanovic a învins-o în actul final, cu scorul de 6-4, 6-3, pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, situată pe locul trei în clasamentul mondial.
La finalul întâlnirii, Ana Ivanovic, care şi-a trecut astfel în cont cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi al treilea de Categorie 1, după cele de la Montreal (2006) şi Berlin (2007), a spus ce a stat la baza acestui succes care a făcut-o extrem de fericită. „Este o victorie mare pentru mine! Break-ul făcut de mine la 4-4 în primul set mi-a dat încredere foarte mare şi de atunci am devenit mai puternică. Am simţit tot timpul că pot câştiga acest turneu important! Sunt fericită“, a afirmat Ivanovic, prima jucătoare din Serbia care s-a impus la Indian Wells. În urma acestei reuşite, Ana Ivanovic s-a ales cu 465 de puncte WTA şi un cec în valoare de 332.000 de dolari.
De partea cealaltă, Svetlana Kuzneţova a spus că această înfrângere i-a lăsat un gust amar, dar este bucuroasă că a ajuns în finală, rusoaica recunoscând că adversara sa a fost mai bună. „Întotdeauna este dureros când pierzi, dar prefer să pierd în finală decât în turul doi. Ana nu mi-a dat nici un punct gratis şi m-a atacat tot timpul. Am încercat să joc fiecare punct, dar ea pur şi simplu a fost mai bună în acest meci“, a explicat Kuzneţova.

Djokovic a câştigat greu cu Fish

Cu toate că a fost cotat drept al treilea favorit la câştigarea turneului de Masters Series de la Indian Wells, Novak Djokovic a dat peste cap toate calculele şi a câştigat competiţia californiană, după ce l-a învins pe americanul Mardy Fish în trei seturi, scor 6-2, 5-7, 6-3. Acesta este primul trofeu al sârbului la Indian Wells, după ce anul trecut pierduse finala jucată cu Rafael Nadal.
La sfârşitul partidei, Novak Djokovic a declarat că este încântat de evoluţia sa şi că se gândeşte deja la viitorul turneu din SUA, cel de la Miami. „Am jucat fantastic şi sunt norocos, pentru că foarte multe turnee importante se vor juca pe această suprafaţă, care mi se potriveşte foarte bine. La Miami o să încerc să joc la fel de bine, pentru că trebuie să-mi apăr titlul câştigat anul trecut. Dar, venind cu un titlu de la Indian Wells, o să-mi fie mult mai uşor acolo“, a spus Djokovic.
La rândul său, Mardy Fish a încercat să devină primul american din ultimii şapte ani care se impune la Indian Wells. Ultimul reprezentant al gazdelor care a câştigat trofeul de la Indian Wells a fost Andre Agassi.
În urma victoriei obţinute în California, Novak Djokovic şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul anului (ATP Race), în timp ce Mardy Fish a înregistrat un salt de 34 de locuri, ajungând până pe poziţia a zecea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU