9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportO victorie cât un trofeu

O victorie cât un trofeu

Suporterii craioveni speră să obţină victoria mâine pentru a se răzbuna pe Mircea Rednic, pe care îl consideră unul dintre principali vinovaţi pentru retrogradarea din 2005. „Sunt lucruri care nu pot fi uitate şi oameni care nu pot fi iertaţi. Un astfel de om este antrenorul Mircea Rednic, a cărui trecere pe la Universitatea a dus la retrogradarea echipei, o «performanţă» reuşită cu zâmbetul pe buze şi în stil de «profesionist desăvârşit». A găsit la Craiova o echipă bună, cu jucători talentaţi, care se băteau pentru primele locuri. Într-un timp incredibil de scurt a reuşit să strice tot, a distrus unitatea echipei, relaţiile dintre jucători, a sădit neîncredere şi vrajbă în vestiar, a «cumpărat» o parte din galerie, a înlăturat jucătorii cu personalitate şi a adus unii «exotici». Sunt lucruri pe care nu le putem uita şi nici ierta. Este motivul pentru care jucătorii noştri ar trebui să înţeleagă că victoria în meciul de duminică este extrem de importantă pentru mulţi dintre noi, valorează poate cât obţinerea unui trofeu“, este mesajul suporterilor craioveni de la Gruppo Maxima.
Aceştia au dedicat şi un afiş meciului dintre Ştiinţa şi Rapid, în care Rednic este mecanic de locomotivă, iar Copos şi Fathi Taher stau în vagoane. „Puriul“ s-a apărat spunând că nu se consideră principalul vinovat pentru retrogradarea Ştiinţei. „Mă doare faptul că sunt voci care mă acuză că din cauza mea ar fi retrogradat Universitatea. Eu am fost antrenor principal în primele opt etape, pentru care îmi asum responsabilitatea. La Craiova, conducerea de atunci nu a fost lângă mine“, spunea Rednic zilele trecute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII