5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNiculae a marcat al zecelea gol în Ligue 1

Niculae a marcat al zecelea gol în Ligue 1

Echipa la care joacă Niculae, Tamaş şi Vlad Munteanu, Auxerre, a scăpat de zona „nisipurilor mişcătoare“ din Ligue 1 şi datorită golurilor marcate de primul dintre ei.

Daniel Niculae a contribuit cu un gol la victoria cu 2-1 obţinută de echipa sa, AJ Auxerre, în deplasarea de la Nice, contând pentru etapa a 26-a din Ligue 1. După o primă repriză fără goluri, gazdele au deschis scorul în minutul 46, prin Kone, iar Niculae a egalat în minutul 67. Acesta a fost al zecelea gol marcat de Daniel Niculae în actuala ediţie a campionatului Franţei şi totodată primul reuşit de Auxerre la Nice în ultimii patru ani. Chafni a adus trei puncte în contul oaspeţilor prin reuşita sa din minutul 70. Niculae a rămas pe teren până în minutul 87, când a fost înlocuit de antrenorul Jean Fernandes cu Popov. Cotidianul L’Equipe l-a desemnat pe Niculae cel mai bun jucător de pe teren şi l-a notat cu 6,5.
Alături de fostul rapidist, pe teren s-au aflat şi ceilalţi doi români de la Auxerre, Gabriel Tamaş, titular, şi Vlad Munteanu, introdus în teren în minutul 71, în locul lui Lejeune. Tamaş a fost eliminat în minutul 85, când a primit al doilea cartonaş galben, iar evoluţia sa a fost notată cu 4,5 de L’Equipe. Munteanu a fost avertizat şi el în ultimul minut de joc.
În urma acestui succes de la Nice, AJ Auxerre a urcat pe locul 12 şi a părăsit pentru moment zona fierbinte a ierarhiei din Ligue 1.

Nancy se ţine bine

AS Nancy şi-a consolidat poziţia a treia în clasament, după victoria pe teren propriu cu 2-1 în faţa formaţiei Lens. Golurile grupării de pe „Marcel-Picot“ au fost marcate de Berenguer (’72) şi Hadji (’76), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Mangane (’41). Nancy, care şi-a propus să joace în Liga Campionilor în sezonul viitor, are acum un avans de patru puncte faţă de ocupanta locului al patrulea, Le Mans, victorioasă, tot cu 2-1, la Valenciennes. Basa (‘1) şi Le Tallec (’15) au marcat pentru echipa condusă de pe bancă de Rudy Garcia, iar Savidan a marcat golul gazdelor.
Paris Saint Germain, o grupare cu nume în Franţa, continuă să se zbată în mediocritate. După ce etapa trecută a fost învinsă în derbiul cu Marseille, de pe „Velodrome“, în runda a 26-a, parizienii au remizat pe teren propriu cu AS Monaco, scor 1-1. Diane a deschis scorul în minutul 42, iar monegascul Almiron a egalat în minutul 72. PSG ocupă locul al 16-lea în clasament şi are ca obiectiv evitarea retrogradării.
Campioana en-titre, Olympique Lyon, a obţinut o victorie aşteptată, 2-0, pe teren propriu cu Metz. Pentru lidera la zi din Ligue 1 a marcat brazilianul Fred, de două ori, în minutele 9 şi 68.

Ligue 1, etapa a 26-a

Rezultate: Caen – Saint Etienne 1-3, Lyon – Metz 2-0, Nancy – Lens 2-1, Nice – Auxerre 1-2, Valenciennes – Le Mans 1-2, Rennes – Lorient 2-0, Paris Saint Germain – AS Monco 1-1, Strasbourg – Sochaux 0-2. Aseară s-au jucat meciurile Toulouse – Marseille şi Bordeaux – Lille. Clasament: 1. Lyon 52 de puncte; 2. Bordeaux 48; 3. Nancy 44; 4. Le Mans 40; 5. Marseille 38: 6. Nice 38; 7. Monaco 36; 8. Lorient 36; 9. Valenciennes 35; 10. Saint Etienne 35; 11. Caen 35; 12. Auxerre 35; 13. Rennes 33; 14. Strasbourg 32; 15. Lille 31; 16. PSG 31; 17. Lens 31; 18. Toulouse 27; 19. Sochaux 27; 20. Metz 12. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS