5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcencele merg la Gyor pentru o victorie

Vâlcencele merg la Gyor pentru o victorie

Chimistele speră să rezolve problema calificării în semifinale, pe terenul vicecampioanei Ungariei.

După un egal la Nürnberg şi o victorie clară cu Lada Togliatti, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor juca duminică, la Gyor, contra vicecampioanei Ungariei şi speră să rezolve, în mare parte, problema accederii în faza semifinalelor. Delegaţia olteană va pleca, pe calea aerului, pe ruta Sibiu – Viena, preferând să evite o escală în Budapesta. „Economisim câteva ore, având în vedere că de la Viena mai avem de parcurs numai 70 de kilometri până la Gyor“, a spus vicepreşedintele Petre Berbecaru.

„Cu Brădeanu şi Spiridon, nu ne mai cunoaştem în teren“

Luminiţa Huţupan Dinu, cea mai titrată handbalistă din România, din toate timpurile, crede că apărarea va fi cheia meciului din Ungaria: „Dacă ne vom apăra bine şi le vom bloca extremele şi pe Gorbitz, atunci avem şanse mari să obţinem un rezultat de egalitate şi, de ce nu, chiar o victorie. Chiar dacă ne întoarcem cu ambele puncte, nu cred că suntem deja calificaţi, pentru că surprizele pot apărea, în această grupă, în special de la FC Nürnberg“. Luminiţa a afirmat că, în timpul celor 60 de minute ale întâlnirii, va uita că la gazde joacă şi două românce: „Simona Spiridon şi Aura Brădeanu sunt prietene bune cu noi, sunt handbaliste de valoare. În timpul meciului, eu cel puţin voi uita că ne cunoaştem şi le recomand colegelor mele să procedeze tot aşa“. Huţupan crede că Oltchim arată ca o echipă care se poate bate, cu şanse reale, pentru cucerirea trofeului pus în joc: „Am demonstrat de atâtea ori că avem valoare. Am cucerit Cupa Cupelor şi am învins echipe ca Viborg, Zvezda sau Lada. Putem câştiga Liga Campionilor, dar trebuie să o luăm treptat. Acum ne gândim la calificarea în semifinale şi la meciul de la Gyor.“

„Atmosfera ostilă ne mobilizează“

Narcisa Lecuşanu a spus că nu s-a decis încă dacă va semna sau nu prelungirea contractului cu campioana României: „Nu-mi stă capul la semnat de contracte. Vreau să joc bine în meciurile care au mai rămas din această fază a Ligii Campionilor şi în campionat. Mai am contract până în iunie, am timp suficient să mă gândesc“. Narcisa crede că atmosfera de la Gyor va fi diferită faţă de cea de la Budapesta şi că nu vor fi probleme: „Eu, la Gyor, am jucat cu Aalborg şi vreau să spun că ne-au aplaudat la fiecare reuşită, acolo este un public civilizat. Oricum, noi ne mobilizăm şi mai mult, când avem parte de atmosferă ostilă în tribune. Duminică avem cel mai dificil meci de până acum, în Liga Campionilor şi eu sper să trecem cu bine de el“. Lecuşanu dezminte zvonurile conform cărora atmosfera din echipă ar fi tensionată: „Atmosfera este excelentă. Ne simţim bine, ne înţelegem excelent şi ar fi mare păcat să ne oprim în această fază a Ligii Campionilor. Mergem în semifinale!“.

„Palinger şi Gorbitz, principalele pericole“

Tehnicianul Gheorghe Tadici a afirmat că va lua măsuri suplimentare, pentru două din handbalistele de la Gyor: „Vom avea în faţă, două din simbolurile handbalului ungar, portarul Palinger şi centrul Gorbitz. Dacă vom reuşi să le anihilăm, atunci avem mari şanse la un rezultat bun. Palinger este între primii trei portari din Europa, în opinia mea. Are însă ceva greşeli de plasament. Le-am explicat fetelor cum poate fi învinsă, sper să fi înţeles. Pentru Gorbitz am două-trei metode de a o stopa. Una dintre ele tot va reuşi. Important este modul în care fetele vor înţelelege să trateze situaţiile de «unu la unu», contra acestei jucătoare“.
Gheorghe Tadici nu priveşte cu ochi buni delegarea sârbilor Slobodan Visekruna şi Zoran Stanojevic: „Sper să-şi apere blazonul. Sunt la final de carieră şi am avut experienţe nefericite cu astfel de arbitri. La Togliatti, vom avea doi sloveni. Nordici vom avea probabil la meciurile de pe teren propriu, cu Gyor şi Nürnberg“. Tehnicianul chimist consideră că s-a făcut o greşeală, prin neconvocarea Narcisei Lecuşanu, pentru vizita medicală a lotului tricolor: „Am trecut-o pe listă, dar s-a făcut o greşeală la federaţie. Narcisa va face vizita medicală pe 25 februarie, alături de handbalistele din străinătate“.

Elisei merge la Kiel

Valentina Ardean Elisei va merge, pentru un control amănunţit, la Kiel, în perioada 1-3 martie, acolo unde va afla dacă se poate sau nu conta pe ea, pentru finalul sezonului. „Se antrenează normal acum, dar nu riscăm nimic. Oricum, revenirea ei pe teren ar fi cel mai important transfer al Oltchimului, mai important decât Cristina Neagu, de exemplu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU