22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArgintaru şi Găman, pedepsiţi

Argintaru şi Găman, pedepsiţi

Cei doi componenţi ai Universităţii Craiova care au refuzat să fie împrumutaţi până în vară la FC Caracal, Marius Argintaru şi Irinel Găman, au parte, drept pedeapsă, de un tratament special din partea clubului. Jucătorii nu au mai fost primiţi la antrenamentele echipei a doua, cu care efectuaseră stagiul din Antalya, au fost nevoiţi să predea echipamentul primit de la club şi au avut program separat de pregătire. Argintaru şi I. Găman au fost trimişi să se antreneze sub comanda fostului tehnician al echipei-satelit, Dragoş Bon, de două ori pe zi, după ce se pregătiseră la început cu juniorii lui Daniel Mogoşanu.
Mijlocaşii Universităţii II se antrenează de la ora 7.00 şi de la ora 18.00, deşi, iniţial, şedinţele de pregătire se stabiliseră pentru orele 6.00 şi 20.00, sub supravegherea managerului sportiv, Ovidiu Stîngă. Antrenamentele sunt intensive, ieri cei doi fiind nevoiţi să susţină de două ori testul Cooper. Conducerea clubului nu doreşte să ofere multe amănunte despre situaţia lor, fotbaliştii fiind ţinuţi în joc de gleznă. „Să vadă ce înseamnă să muncească şi să fie de acord cu deciziile noastre. Sunt sub contract cu Universitatea, sunt plătiţi de club să facă tot ceea ce li se cere. I-am chemat la orele acestea pentru a ajunge la antrenamente, că dacă erau alte ore ne-ar fi spus că nu au ajuns din cauza traficului“, a explicat un oficial al Ştiinţei, pentru ediţia on line a Fanatik.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS