Sorin Matei anunţă revigorarea atletismului



FRA şi-a expus planul prin care vrea să atingă performanţe notabile în viitor.

Federaţia Română de Atletism (FRA) a anunţat demararea unui proiect pentru dezvoltarea acestui sport în ţara noastră, în care va investi în acest an 3,5 milioane de euro din fonduri proprii, pentru susţinerea sportivilor şi a antrenorilor, pentru competiţii, pentru imaginea instituţiei şi pentru infrastructură. Forul mai sus amintit va aloca pentru premierea atleţilor şi a antrenorilor un buget de zece ori mai mare decât în 2007. În premieră pentru atletismul românesc, sportivii care vor atinge în competiţiile naţionale baremele fixate pentru fiecare probă vor fi premiaţi, la fel şi antrenorii lor. Premiile vor porni de la 250 de lei, la juniori, iar plafonul total al premiilor acordate în campionatele naţionale şi Distrigaz Sud Athletics Tour (circuit de Grand Prix-uri naţionale) este de 160.000 de euro. La acestea se adaugă stagiile de pregătire pe care FRA le oferă antrenorilor în centrele europene, cât şi susţinerea cantonamentelor de iarnă în ţări cu climă caldă. „Cred că suntem singura federaţie care îşi va premia sportivii pentru realizarea unui record personal“, a punctat preşedintele FRA, Sorin Matei (fost preşedinte al CSM Craiova).

Iniţiativă salutară


Aşa cum era de aşteptat, proiectul prezentat de preşedintele FRA, Sorin Matei, a ajuns pe masa preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Belu. Acesta a salutat iniţiativa FRA, dar a avertizat că premierile ar trebui să aibă la bază performanţe reale. „Efortul FRA este de trezire la realitate, de apropiere de standardele internaţionale, ceea ce este lăudabil. Totuşi, premierile cred că ar trebui să se facă pe baza unor performanţe reale, privite în context internaţional, pentru că, dacă suntem la şase metri de recordul mondial, nu ştiu ce motivaţie ar putea oferi sportivului un astfel de premiu“, a afirmat Belu.

De asemenea, FRA urmează să dezvolte două competiţii puternice, pe care, în termen de cinci ani, să le transforme în Grand Prix-uri internaţionale, întrucât, acum, România nu are nici o competiţie de acest nivel. În acest sens, forul român a dublat bugetul alocat Campionatelor Internaţionale de Atletism, cea mai amplă competiţie outdoor a ţării. În plus, după o absenţă de 22 de ani, FRA a readus în calendarul său cel mai vechi concurs naţional indoor – „Cupa de Cristal“, care va debuta astăzi, la Sala de Atletism „Maior Coravu“. Altă iniţiativă a FRA este campania „Lotul naţional de suporteri“, prin care se va încerca atragerea spectatorilor pe stadioanele de atletism.

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii, cu o investiţie de aproape trei milioane de euro, FRA va continua lucrul la contruirea Complexului Sportiv „Iolanda Balaş“, a cărui finalizare este programată la sfârşitul lui 2009. În an olimpic, FRA are ca obiectiv obţinerea cel puţin a unei medalii la Beijing.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 15 februarie 2008

Actualitate

» Scurte ştiri
» S-au căsătorit
» Cristina Popescu, noua şefă a Inspectoratului Şcolar
» Tinerii olteni s-au iubit de Sf. Valentin

Local

» Ucisă de Ziua Îndrăgostiţilor
» Mandate de arestare pentru Pară
» Bal pe canal
» Prins cu pistolul nedeclarat
» Grevă la SJA Mehedinţi
» Ziua Îndrăgostiţilor, profitabilă pentru comercianţi
» Jandarmii şi-au prezentat rezultatele
» Agenda summit-ului NATO, în atenţia CSAT
» Băsescu, invitat de Iuşcenko în Ucraina
» Furt de cărbune din vagoane
» Guvernul ajută cu 125.000 de lei familiile din Mateeşti
» O autoutilitară încărcată cu condimente s-a răsturnat
» Balastierele continuă să funcţioneze ilegal
» RAT îngroapă RAT Control
» De la penitenciar, pe scena din Berlin

Dolj

» Puşcărie pentru omorârea unui câine
» Noi proteste sindicale
» Buzatu ameninţă cu plecarea din partid

Gorj

» A tras cu pistolul ca să se distreze
» Drept la replică

Sport

» Scurte ştiri
» Meci decisiv pentru craioveni
» Sorin Matei anunţă revigorarea atletismului
» Oltchim a pus tunurile pe rusoaice
» Probleme de lot pentru Bondrea
» Liviu Mihai revine peste o lună
» Gărgălie, la FC Caracal
» Suporterii Ştiinţei intră cu fluturaşi pe Extensiv
» Kevin McCabe a cumpărat Ferencvaros
» A apărat trei penaltiuri în patru zile
» Casillas, 15 zile pe bară
» Wenger este curtat de Barcelona
» IFAB vrea terenuri la aceeaşi dimensiune
» Englezii ar putea rămâne fără campionatul intern
» Contra, cu un pas în optimi

Bani & Afaceri

» România întârzie modificarea taxei auto
» PR-ul, cheia către o afacere de succes
» Impozit de 45% la comisioane

Magazin

» Apariţii editoriale
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Bancul zilei

Opinii

» Unde sunt zăpezile de altădată?
» Goange în anii dezordinii

Top