16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSchijă a trecut cu bine testele medicale

Schijă a trecut cu bine testele medicale

Sergiu Radu a fost supus testelor medicale la noua sa echipă, VfB Stuttgart, la care va evolua până în vara anului 2008. „Schijă“ a trecut cu bine de controalele care i s-au făcut, iar oficialii campioanei en-titre a Germaniei au anunţat că el va semna contractul în cursul acestei săptămâni.
„Mă simt foarte bine. Am sosit luni la Stuttgart, iar la vizita medicală totul a fost bine şi am observat că formaţia este foarte bine organizată. Am fost primit frumos de toată lumea şi de-abia aştept să văd ce mă aşteaptă la Stuttgart, o echipă cu tradiţie în Germania şi un oraş foarte frumos de vizitat“, a declarat Sergiu Radu.
Atacantul român a mai spus că nu putea rata şansa să evolueze la o echipă precum VfB, mai ales că are 30 de ani. „Este un pas important în cariera mea, mă simt foarte motivat şi vreau să demonstrez care este valoarea mea. Acum nu ştiu de ce la Wolfsburg nu am evoluat la fel de bine ca la Energie, dar sper ca acest lucru să se schimbe cât mai repede. Vreau să ajut echipa să evolueze cât mai bine. Acum am mai multe şanse să joc şi la naţională“, a mai declarat atacantul român.

„Aveam nevoie de un atacant central“

Horst Heldt, directorul sportiv al formaţiei germane, a comentat şi el transferul lui Sergiu Radu şi a spus că „Schijă“ a fost adus pentru a-l înlocui pe brazilianul Cacau, în prezent accidentat. „După accidentarea lui Cacau, aveam nevoie să aducem un atacant central. Suntem siguri că Sergiu ne va ajuta, pentru că el cunoaşte foarte bine campionatul“, a declarat Heldt.
Sergiu Radu a ajuns la Stuttgart sub formă de împrumut pentru şase luni, iar echipa are prima opţiune la cumpărarea atacantului român. El a marcat doar două goluri cât a evoluat la Wolfsburg, unde a fost coleg cu Vlad Munteanu, iar la noua sa formaţie va face cuplu în atac cu Ciprian Marica.
Sezonul trecut, Radu a înscris 14 goluri pentru Cottbus, fiind principalul marcator al echipei, alături de Munteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS