10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNapoli vrea jucători

Napoli vrea jucători

După ultimul meci din acest an al Universităţii, antrenorul Nicolo Napoli a precizat că va purta o discuţie cu patronul în vederea stabilii strategiei pentru pauza competiţională. „Sigur vom aduce doi-trei jucători: un fundaş, un mijlocaş şi un atacant. E posibil ca toţi trei să fie străini, chiar italieni. Voi renunţa, cu siguranţă, la patru-cinci jucători care nu intră în planurile mele tactice, iar unora le voi mai da şanse şi în retur, pentru că au un potenţial mai mare decât au arătat. Cu o pregătire bună în iarnă o să ne ridicăm în clasament“, a afirmat italianul, care a precizat că ar prefera să joace din returul 2008 pe stadionul „Extensiv“ decât la Caracal.
Napoli s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi, afirmând că victoria cu Poli Iaşi a fost pe deplin meritată. „În prima repriză am avut câteva ocazii, iar ei au dat un gol pe o minge servită de noi la centrul terenului. La vestiar, am discutat cu băieţii, iar în a doua repriză echipa a arătat caracter şi a întors rezultatul. Am obţinut o victorie meritată“, a adăugat fostul juventin.
La rândul său, Ionuţ Popa, antrenorul moldovenilor, a acuzat arbitrajul. „Arbitrul şi-a bătut joc de noi. Fac 16 ore cu autocarul ca să ni se întâmple aşa ceva. Al doilea galben al lui Milea a fost chiar hilar, pentru că altfel Craiova nu ne bătea niciodată. A fost greu să jucăm în zece oameni pe un asemenea teren. Sunt dezamăgit de acea fază în care jucătorul meu a fost eliminat, iar în a doua repriză, arbitrul a suflat şi împotriva Universităţii, probabil în compensaţie. În plus, a fost fault la Mijin la al doilea gol al Craiovei“, a spus Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII