12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu vrea telefoane ascultate

Mititelu vrea telefoane ascultate

Finanţatorul Ştiinţei a anunţat că va propune în adunarea LPF intervenţia SRI în fotbal, pentru a-i deconspira pe cei care fac aranjamente.

Adrian Mititelu (foto), patronul Ştiinţei, a anunţat că şi-ar dori ca din campionatul viitor SRI să intervină pentru a-i descoperi pe cei care fac blaturi. „Mă tem de practicile învechite de care unele cluburi nu s-au lepădat. Cornel Penescu, prietenul meu, a spus adevărul anul trecut, când mai mulţi jucători ai săi au fost contactaţi să se dea la o parte. Mie nu mi-e frică de jucătorii mei, am încredere în ei. La indirecte chiar nu am ce să fac. Sper ca într-o bună zi fotbalul să fie curăţat. Să intervină SRI, să se asculte telefoanele, pentru că nu mai putem continua la nesfârşit şi voi propune asta în adunarea de la LPF“, a spus Mititelu la Radio Oltenia Craiova. Finanţatorul Ştiinţei a precizat, în schimb, că nu se mai teme de greşelile premeditate din arbitraj.

Din nou tineret-rezerve?

În plus, Mititelu a declarat că doreşte reînfiinţarea campionatului de tineret-rezerve, care ar costa foarte puţin un club de prima ligă. „O echipă de tineret-rezerve nu costă mai mult de 200.000 de euro pe sezon. La câte milioane spunem că avem în fotbalul românesc putem face şi acest lucru. Aşa pot creşte jucătorii din pepiniera proprie, lumea va veni la stadion să vadă şi jucătorii care nu au loc în primul 18, iar fotbalul ar mai primi o bilă albă. Am vorbit cu câţiva conducători de fotbal şi vom propune ca din 2008-2009 să se reintroducă acest sistem cu campionatul de tineret-rezerve“, a dezvăluit şeful juveţilor.

Cioroianu şi Stoica, a „Peluză“

Casa Fotbalului a găzduit ieri, la sala „Peluză“, reunirea antrenorilor din Liga I şi a II-a, precum şi a antrenorilor posesori ai licenţei Pro. La această întâlnire au fost dezbătute trei teme, „Instabilitatea antrenorilor, relaţia cu patronul şi cu mass-media“, susţinută de Mircea Rădulescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, „Concentrarea“ (Victor Stănculescu – instructor FIFA) şi „Experienţa mea la AC Torino, în Serie A“ (Giovanni De Biasi – antrenor italian). Conform lui Mircea Rădulescu, Universitatea Craiova a fost reprezentată de doi antrenori, Florin Cioroianu, actualul antrenor principal al Ştiinţei, şi Fane Stoica, fostul tehnician al alb-albaştrilor, care urmează cursurile Pro şi este în continuare angajat al clubului din Bănie.

Arbitrii fluieră u întârziere

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit ieri brigăzile care vor oficia la meciurile din etapa I. Astfel, la partida dintre Universitatea Craiova şi Farul, programată sâmbătă, de la ora 22.15, pe stadionul „Ion Oblemenco“, a fost delegat Victor Berbecaru (Vâlcea), acesta urmând să fie ajutat la cele două tuşe de Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Ovidiu Maier (Timişoara). Rezervă va fi vâlceanul Adrian Comănescu. Meciul va fi transmis în direct de Naţional TV.
Partida Universitatea Cluj – Pandurii, care va avea loc duminică, va începe la 19.00, cu o oră mai târziu din cauza temperaturilor ridicate. De altfel, din această cauză, LPF a stabilit ca toate meciurile din prima etapă, programate iniţial la ora 18.00, să se desfăşoare cu o oră mai târziu. Partida de la Cluj va fi arbitrată la centru de Mugurel Drăgănescu (Breaza), iar la cele două linii au fost delegaţi Zoltan Szekely şi Traian Marchiş (ambii din Baia Mare). Rezervă este Istvan Kovacs (Satu Mare). Meciul va fi transmis în direct de Telesport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII