10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCamelia Potec poate câştiga o medalie olimpică

Camelia Potec poate câştiga o medalie olimpică

Tehnicianul susţine că sportiva română este capabilă să facă o figură frumoasă în probele de 800 de metri liber şi de 400 de metri liber din cadrul JO 2008.

Francezul Philippe Lucas este noul antrenor al înotătoarei Camelia Potec, însoţind sportiva la Campionatele Naţionale de nataţie de la Bucureşti. Tehnicianul a spus că este foarte mulţumit de modul în care se antrenează Potec şi susţine că aceasta este capabilă să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing.
„Camelia este o mare campioană, dar vom lucra împreună un an, pentru că are nevoie să înoate. În prezent, nivelul internaţional este foarte ridicat şi înotătoarea are nevoie de mult antrenament pentru a fi competitivă. A lucrat deja două luni cu mine, a făcut treabă bună şi sunt convins că va fi competitivă la Campionatele Europene. Sunt foarte mulţumit de ea până acum. Este o sportivă profesionistă“, a spus Lucas.
Întrebat dacă sportiva română are şanse la o medalie la JO, Lucas a răspuns: „Camelia cred că va face o figură frumoasă la Beijing în probele de 800 de metri liber şi de 400 de metri liber. În primul rând, trebuie să revină la nivelul ei şi apoi să-l depăşească. Prima competiţie care va fi cu adevărat un test vor fi Campionatele Europene, nu mai devreme. Bineînţeles că este capabilă să câştige o medalie olimpică“.

Lucas, un antrenor dur

Philippe Lucas a recunoscut că are reputaţia de a fi un antrenor dur, care îşi pune sportivii la treabă. Camelia Potec, care s-a înscris în 14 probe la CN de nataţie, îl contrazice însă pe Lucas.
„Toată lumea zice că Philippe Lucas este un antrenor foarte sever, dar nu este deloc aşa. Este într-adevăr un pic mai dur la antrenamente, dar aşa şi trebuie, că altfel nu ar avea controlul asupra sportivelor. Suntem mai multe fete şi cu ele este mai greu, pentru că atunci când nu mai ai controlul lor ţi se urcă în cap. Eu sunt conştientă de lucrul acesta. Ca persoană nu este dur, are grijă foarte mare de noi, comunicăm bine. Pregătirea este grea, dar de-asta m-am şi dus acolo“, a precizat Potec, care se va antrena în Franţa până la JO 2008.
Înotătoarea română spune că s-a acomodat bine în Franţa: „Mă simt foarte bine în Franţa, m-am acomodat bine, îmi place. Este greu, dar nu îmi e frică, pentru că ştiam ce mă aşteaptă. Nu mă sperii, mai ales că mă gândesc că peste un an şi ceva va fi ultima mea competiţie“, a afirmat sportiva.
Potec a adăugat că a avut ceva probleme să se înţeleagă cu antrenorul, deoarece ea nu ştie franceză, iar el nu ştie engleză.
„Înţeleg bine franceza, dar mi-a fost greu să vorbesc. Eu
n-am făcut niciodată franceză la şcoală şi îmi este ruşine să vorbesc în Franţa, de teamă să nu râdă colegii de mine. În România, am fost nevoită să vorbesc franceză, pentru că am venit cu antrenorul meu şi cum el nu ştie engleză, nu prea am avut de ales. Antrenorul meu a rămas impresionat, mi-a zis că vorbesc foarte bine franceză şi m-a întrebat de ce nu vorbesc şi în Franţa. I-am explicat de ce. Oricum voi începe şi cursurile de limba franceză, pentru pronunţie, şi totul va fi în regulă“, a povestit sportiva.

Tehnicianul francez a vizitat România

Înotătoarea l-a dus pe noul ei antrenor să viziteze Castelul Peleş şi Castelul Bran.
„Am fost cu antrenorul la Peleş. Pentru el a fost obositor, a fost o experienţă de neuitat, nu atât din cauza castelului, ci pentru că noi am venit sâmbătă seara, la ora 21.00, iar duminică, la 10.00, am plecat spre castel, am fost la Bran, apoi am făcut aproape 600 km şi pentru el a fost foarte obositor. Nu se aştepta să fie aşa greu de ajuns pe străzile din România, el fiind obişnuit cu autostrăzile. A rămas un pic şocat de drumuri, de agitaţie“, a relatat Camelia Potec.
Philippe Lucas, fostul antrenor al campioanei franceze Laure Manaudou, este pentru prima dată în România.
„Am vizitat foarte puţin, duminică, dar mi-a plăcut. Oamenii sunt foarte drăguţi“, a spus tehnicianul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS