16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraioveni cu pumnii tari

Craioveni cu pumnii tari

Dacă Pantera din Bănie a obţinut o victorie fără glorie, Pârvu a încântat la primul său meci la profesionism.

 Gala de box desfăşurată în Sala Sporturilor din Constanţa a oferit un spectacol atractiv celor aproape 300 de privitori, care au asistat la opt meciuri ce s-au întins pe durata a patru ore. În ring au urcat şi doi pugilişti craioveni, Cosmin Pârvu boxând în deschiderea galei care a culminat cu meciul lui Sorin Tănasie, considerat meciul-vedetă al serii. Ambii au arătat că au pumnii tari, învingându-şi adversarii, însă, dacă primul a încântat la debutul său la profesionism, celălalt a dezamăgit total. Pantera din Bănie s-a impus în urma unei decizii la limită, venezueleanul Edinso Torres dovedindu-se greu de învins. Sud-americanul de 38 de ani, care avea la activ 18 ani la profesionism, a avut destule momente în care a fost peste Tănasie, olteanul fiind departe de forma pe care a arătat-o până acum.   

Tănasie a dezamăgit

Prestaţia pugilistului craiovean care urmează să devină în curând chellenger la titlul european i-a dezamăgit pe toţi cei din anturajul său.
„Tănasie a boxat aşa cum s-a pregătit. Cu părere de rău spun ca, dacă va continua să se antreneze la fel, va rămâne o speranţă“, a concluzionat antrenorul emerit Vasile Fântână, cel care s-a ocupat de pregătirea sportivului.  
„Sorin m-a dezamăgit total. Îmi pare rău pentru celelalte lucruri colaterale, dar asta nu este atitudine de chellenger la titlul european. Ne-am pus mari speranţe în el şi aştept să se prezinte altfel la următorul meci“, a afirmat preşedintele FRB, Rudel Obreja.
La fel de supărat era după meci şi managerul lui Tănasie, Fănel Trandafir, cel care i-a relansat cariera fostului campion mondial de juniori.
„A avut un adversar experimentat, e adevărat, dar el ştia acest lucru şi trebuia să arate ce poate. Nu asta este valoarea lui Sorin Tănasie. Când vrei să te baţi pentru titlul european, trebuie să fii mereu pregătit. Poate a fost şi timpul mai scurt, am fost anunţaţi de acest meci cu trei săptămâni înainte“, a precizat Trandafir. Acesta a dezvăluit că pugilistul oltean are o ofertă de la un club din Spania, dar şi de la canadienii de la Interbox, pentru care a luptat Leonard Doroftei, iar acum o face cu succes şi Lucian Bute.
„Nu ştiu dacă va pleca, rămâne să mai discutăm. Sper ca meciul acesta să-i fie învăţătură de minte, pentru că statutul de vedetă nu te ajută cu nimic în ring“, a completat Fănel Trandafir.
„Am fost anunţat ca pompierii în ultimul moment şi de aceea nu m-am putut pregăti aşa cum trebuie. Până la meciul pentru titlul european mai sunt însă două luni şi atunci va fi altfel“, a explicat Tănasie. Există posibilitatea ca bătălia pentru centură să aibă loc la Craiova, ca variantă de desfăşurare a meciului fiind Velodromul din Parcul „Romanescu.“

Cosmin Pârvu, debut promiţător

Gala de la Constanţa a consemnat debutul la profesionism al lui Cosmin Pârvu, pugilistul craiovean de 19 ani fiind surpriza plăcută a serii. Fiul fostului campion balcanic Mihai Pârvu a obţinut o victorie clară în faţa letonului Roman Chelingarjan, demonstrând că poate face carieră în acest sport.
„Cosmin a fost peste aşteptări, având în vedere şi faptul că a revenit după o pauză de un an. La primul lui meci la profesionism a fost cerebral şi nu s-a aruncat în luptă, pentru că ar fi devenit o victimă sigură. A suferit în repriza a doua şi o întindere la braţul stâng, dar a continuat lupta“, a precizat antrenorul Vasile Fântână.
„A fost un meci greu, dar eu zic că m-am descurcat bine. Puteam să-l bat şi mai clar, dar m-am accidentat la braţ şi a trebuit să strâng din dinţi până la final. Vreau să arăt în continuare de ce sunt în stare. Nu trebuie să fiu comparat cu Tănasie, pentru că fiecare are drumul lui. Eu vreau să merg doar pe al meu“, a afirmat la finalul galei Cosmin Pârvu.
Prestaţia tânărului pugilist craiovean l-a mulţumit şi pe Rudel Obreja.
„Dacă despre Tănasie am spus că m-a dezamăgit, despre Cosmin am doar cuvinte de laudă. A avut un debut promiţător la profesionism şi a arătat că este un copil în care merită să investim“, a spus preşedintele FRB.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII