13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFC Caracal vizează Liga I

FC Caracal vizează Liga I

Lotul oltenilor a fost întărit cu şase fotbalişti, printre care şi câţiva foşti jucători ai Universităţii, Stemat, Ignat şi, ultimul sosit, Claudiu Tudor.

Elevii lui Nae Ungureanu şi George Biţă încheie astăzi prima săptămână de pregătire, în care acumulările fizice au reprezentat o prioritate pe agenda de lucru a antrenorilor olteni. Lotul este cantonat la Deveselu, iar ieri-dimineaţă jucătorii au efectuat unele analize medicale la Spitalul din Caracal. Partea a doua a controlului medical, adică vizita medicală propriu-zisă, se va efectua, luni, 9 iulie, la Policlinica pentru Sportivi din Craiova. Prima partidă de verificare este programată miercuri, 11 iulie, în nocturnă, la Mioveni, cu echipa proaspăt promovată în Liga I, Dacia. Al doilea amical ar urma să se desfăşoare, la sfârşitul săptămânii viitoare, cu Dunărea Giurgiu, dar meciul este sub semnul întrebării deoarece cei doi antrenori ai echipelor n-au căzut de acord în privinţa zilei de disputare, vineri sau sâmbătă.
 
Vrem un lot competitiv

În privinţa echipei, au plecat, cu acordul clubului, Filip şi Schintee. Sunt însă rezolvaţi alţi şase jucători noi, iar oficialii clubului sunt în discuţii şi cu alţii în vederea legitimării. „Lotul nu este încă definitivat. Suntem încă în negocieri cu vreo doi-trei jucători. Am rezolvat problemele legate de transferul a şase jucători, din care trei foşti la Universitatea Craiova: Stemat, Ignat şi, recent, Claudiu Tudor. Pe lista noastră de achiziţii se mai află ca şi soluţionaţi şi jucătorii: Bobonete (Armata Craiova), Martin (Victoria Carei) şi Aria (vârf, ultima oară la Alro Slatina). Aprecieri despre calităţile acestor achiziţii pot face antrenorii, dar vă spun că sunt jucători buni. Ne mai interesează un fundaş stânga şi un atacant, vrem să alcătuim un lot cu adevărat competitiv în care să existe şi concurenţă pe posturi“, a afirmat cunoscutul preşedinte al caracalenilor, Jean Niţulescu.
În privinţa obiectivului noului sezon, preşedintele oltean a afirmat că acesta nu a fost încă stabilit oficial: „Acţionarii clubului – Primăria Caracal, George Ilinca şi firma Monteverde – nu au comunicat încă echipei şi conducerii clubului obiectivul, dar este clar pentru toată lumea că FC Caracal vizează promovarea în Liga I. Intenţiile acţionarilor sunt clare, adică nu s-au vândut, ci s-au cumpărat jucători. Şi, fără modestie, avem lot şi antrenori capabili să se lupte pentru podiumul campionatului, inclusiv pentru promovare. Nu punem acum presiune pe jucători şi antrenori, dar cred că şi ei sunt conştienţi de importanţa acestui sezon. Şi, de fapt, ei ar fi primii câştigaţi, ca să spun aşa. Deocamdată trebuie definitivat lotul, clarificate juridic problemele acţionarilor şi atunci probabil că FC Caracal va informa în mod oficial presa despre obiectivele sezonului. Sper ca sezonul 2007-2008 să fie unul superior celui trecut“, a punctat Niţulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS