10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAvântul Pieleşti a oprit trofeul

Avântul Pieleşti a oprit trofeul

La Pieleşti s-a desfăşurat duminică prima ediţie a memorialului „Gheorghe Preda“ la fotbal. Competiţia, la care au luat startul patru formaţii, a fost câştigată de echipa-gazdă, Avântul Pieleşti, care s-a impus cu scorul de 4-0 în finala mare în faţa celor de la Viitorul Cârcea. Locul trei i-a revenit echipei Unirea Câmpeni, care a câştigat cu 4-2 după loviturile de departajare, meciul din finala mică, în compania Luceafărului Popânzăleşti.
Într-un alt turneu memorial, „Gheorghe Calotă“ (ediţia a V-a), disputat la Scaeşti tot duminică, trofeul a intrat în posesia formaţiei Voinţa Coţofenii din Dos, care a câştigat cu scorul de 5-3 finala cu Voinţa Salcia. În finala mică, gazdele de la AS Scaeşti au pierdut, scor 1-5, în faţa celor de la Jiul Bâlta. Mădălin Tâmplaru (Coţofeni) a fost desemnat cel mai tehnic jucător, Marius Corîci (Bâlta) cel mai tânăr, iar Valentin Tâmplaru (Coţofeni) şi Dan Andrei (Bâlta) şi-au împărţit titlul de golgheter, fiecare înscriind cinci goluri. Următoarele memoriale programate de AJF Dolj vor avea loc spre sfârşitul acestei luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS