10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSuporterii olteni vorbesc de trădare

Suporterii olteni vorbesc de trădare


Teatrul ieftin jucat de conducătorii Universităţii i-a enervat la culme pe ultraşii craioveni, care au luat atitudine cu privire la ultimele evenimente petrecute.

Cea mai numeroasă facţiune din Peluza Sud „Cristi Neamţu“, „Sezione Ultra’“, şi-a expus punctul de vedere într-un comunicat pe site-ul propriu, în care pune la zid conducerea şi jucătorii Ştiinţei, apărându-l totodată pe antrenorul Fane Stoica. „Am fost prezenţi la Galaţi pentru culori. Aşa cum ne-am aşteptat, am fost martorii unei noi umilinţe datorită trădării antrenorului Ştefan Stoica de către lotul de sclavi al pseudoinvestitorului mititel. Aceşti sclavi ne-au trădat şi pe noi, suporterii! NU NE MAI REPREZINTĂ! Îl susţinem pe antrenorul Ştefan Stoica, un oltean adevărat, care atunci când a preluat conducerea tehnică a fost influenţat de investitorul mititel că noi, contestatarii acestuia, suntem vinovaţi de situaţia dezastruoasă din clasament. Adevărul este cu totul altul! Noi aveam experienţa nefericită a tandemului Staicu – Mititelu, care, practic, a retrogradat echipa pentru că investitorul mititel nu avea bani să o menţină în Liga I. Ştim multe, dar nu e cazul să intrăm în detalii acum. Detestăm caracterul josnic şi duplicitar al acestui mititel, care manipulează opinia publică prin fiţuica falimentară al cărei nume nu îl menţionăm. Mereu sunt scoşi alţi vinovaţi pentru erorile şi infracţiunile mititelului. Un stil diversionist miliţienesc! mititelu, NU NE REPREZINŢI ! Nimeni nu doreşte să se asocieze cu tine pentru că nu ai credibilitate! NE-AM SĂTURAT DE LINGĂII INCOMPETENŢI DE LÂNGĂ tine (Cristescu, Geolgău etc.). AFARĂ CU VOI! NU VĂ MAI SUPORTĂM !“, a punctat „Sezione Ultra’“.

Suporterii vor un club european

Facţiunea mai sus amintită şi-a prezentat în câteva rânduri şi dorinţa de a schimba imaginea clubului, care acum, în opinia acestora, este „şifonată“. „E momentul să încheiem acest ciclu de tristă amintire al investitorilor parveniţi şi infractori! Aceştia au aruncat în mocirlă renumele şi faima Universităţii Craiova! Acest simbol nu este o afacere, aparţine Olteniei şi României! Credem noi că e momentul ca autorităţile locale (primar, prefect etc.) împreună cu Senatul Universităţii din Craiova, avocaţi şi oamenii de afaceri care iubesc această echipă să iniţieze reorganizarea clubului după modelul Benfica Lisabona sau Real Madrid. Vrem un club european cu un management adevărat. Acesta este viitorul! E datoria tuturor suporterilor să se implice şi să susţină propunerea noastră de reorganizare a clubului! Suntem vinovaţi cu toţii şi numai împreună putem reînvia legenda“, a fost mesajul celor de la „Sezione Ultra’“.

„Mourinho“ este apărat şi de „Blue Lions“

Nici suporterii care formează brigada „Blue Lions“ nu au rămas indiferenţi faţă de evenimentele de la echipă, părerea acestora fiind că Fane Stoica trebuie să rămână în funcţia de antrenor al Universităţii. Membrii „Blue Lions“ nu s-au arătat deloc surprinşi de faptul că Silvian Cristescu şi Georghiţă Geolgău au retractat cererea de demisie. „Fane Stoica trebuie să rămână antrenorul Universităţii! Nu avem nevoie de alt antrenor la echipă, doar el poate redresa situaţia. Faptul că ambii oficiali au revenit asupra deciziei nu ne surprinde deloc, doar nu au jucat ei pe teren, deşi ne-ar fi plăcut. Trebuie să strângem rândurile şi să depăşim acest moment de criză. Un club ca Universitatea nu se abandonează nici de conducători şi nici de suporteri. Acum se văd caracterele puternice“, a punctat „Blue Lions“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII