Acasă Sport La treaba, copiii mei!

La treaba, copiii mei!

-

Fane Stoica a strigat ieri-dimineata „catalogul“ si nu si-a menajat elevii, obligându-i pe acestia sa uite de vacanta.


Pentru ca returul va fi extrem de dificil, iar campionatul se reia pe 24 februarie, Fane Stoica a scurtat cu doua zile vacanta fotbalistilor. Alb-albastrii s-au prezentat ieri-dimineata la cantonamentul din Lunca Jiului si primele alergari programate la antrenamentul de la ora 10.00 i-au dezmortit pe olteni. Elementele impuse de tehnicienii Stiintei au avut un ritm alert. Ciuca si compania au schimbat insa primele pase incepând cu ora 16.00, la cel de-al doilea antrenament al zilei. Programul juvetilor din aceasta saptamâna va mai cuprinde trei antrenamente, astazi doua, unul de dimineata, de la ora 10.00, celalalt dupa-amiaza, si unul mâine de la ora 16.00.


Fara grasi la reunire


Imbucurator este faptul ca nici unul dintre elevii lui Fane Stoica nu a acumulat kilograme in plus, evolutia la antrenamente certificând acest lucru. Nici macar Jeremie Njock nu si-a schimbat fizionomia, jucatorul camerunez fiind la fel cum il stiam, ba chiar putin mai serios.


Fane Stoica a avut ieri la dispozitie un lot de 22 de jucatori: Bornescu, Banica, Neagoe (portari); Dananae, Ciuca, D. Stoica, Gargalie, Curteanu, Ignat (fundasi); Gârla, Dina, Saceanu, Barboianu, Ir. Gaman, Piko, Velcovici, Wobay, Argintaru (mijlocasi); Njock, Pirvu, M. Costea, Fl. Costea (atacanti). Singurii absenti din lotul Stiintei au fost cei patru jucatori australieni, Josh Mitchell, Joshua Rose, Michael Baird si John Tambouras, care vor ateriza in România abia in aceasta seara, si Andrei Ionescu, care a fost trimis la echipa a doua.


Mâine, la medic


Desi medicul echipei, Claudiu Stamatescu, a dorit ca vizita medicala sa fie efectuata in doua etape (astazi si mâine), pentru ca holurile Policlinicii Sportive sa nu fie aglomerate, Fane Stoica s-a opus vehement. „Mourinho“ a fost de parere ca este mult mai bine ca vizita medicala sa fie efectuata de toata lumea o data, evenimentul urmând sa se consume mâine dimineata, motivând decizia prin faptul ca nu doreste sa aiba doar jumatate din lot la cele doua antrenamente de la ora 10.00. Jucatorii Universitatii vor pleca luni, 15 ianuarie, in cantonament la Baile Herculane pentru pregatirea montana si vor sustine pe 23 ianuarie (in ultima zi a stagiului de pregatire) primul amical din aceasta perioada intercompetitionala, având ca adversara pe CFR Timisoara.


Pe 25 ianuarie, Universitatea va mai sustine un joc amical cu „sora mai mica“, FC Caracal (Liga a II-a), la Craiova, in aceeasi zi fiind programata si plecarea spre Larnaca.

ȘTIRI VIDEO GdS

4 COMENTARII