5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArbitru premiat cu flori din sort

Arbitru premiat cu flori din sort

Meciul AS Rojiste – Avântul Dobresti (scor 4-0), disputat duminica in cadrul etapei a 12-a a categoriei Elita – Dolj, a fost unul special. Conform raportului suplimentar intocmit de Adrian Chilafu, arbitrul partidei, la pauza jocului, când scorul era 2-0 pentru gazde, antrenorul oaspetilor, Stefan Diosteanu, le-a reprosat propriilor jucatori prestatia slaba, spunându-le ca mai bine nu se prezentau la meci decât sa ia prea multe goluri. La inceputul reprizei a doua a inceput insa „tambalaul“. Gazdele au mai reusit doua goluri, in timp ce oaspetii, sub diferite pretexte, au inceput sa paraseasca unul câte unul terenul. Asa se face ca, rând pe rând, Cosmin Marcea, Eugen Roman, Florin Bizdoaca, Toma Preda si Eugen Dumitrescu au parasit câmpul de joc. Deoarece echipa din Dobresti nu a avut jucatori de schimb, ramânând in sase oameni, arbitrul a fost nevoit sa incheie jocul in minutul 72, nu inainte de a primi o mica atentie din partea jucatorului Eugen Dumitrescu, ultimul cazut la datorie. „Dupa ce nu a mai dorit sa continue jocul, Eugen Dumitrescu mi-a oferit un buchetel de flori pe care l-a scos din pantaloni“, a scris arbitrul in raportul suplimentar pe care l-a inaintat conducerii AJF Dolj. „Am ramas fara cuvinte când am auzit prima data despre incident. Nu mi-a venit sa cred. Asta e viata! Ce sa facem? Pe unii atât ii duce capul. Comisia de Disciplina va analiza cazul si va lua masurile care se impun“, a declarat Nicu Neagoe, presedintele AJF Dolj.


AJF Dolj organizeaza cursuri de arbitri


Conducerea AJF Dolj a anuntat ieri ca si in acest an se va organiza curs de arbitri de fotbal. Acesta se va desfasura incepând cu 13 noiembrie 2006. Cei interesati pot afla amanunte de la sediul AJF Dolj, situat pe str. Gheorghe Doja, nr. 2 (cladirea Directiei Judetene de Sport Dolj), sau la telefoanele 532387 si 0744/616844.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS