5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Inter a pierdut

Sporting Lisabona a reusit sa invinga pe teren propriu campioana de conjunctura a Italiei, Inter Milano, cu scorul de 1-0, intr-un meci din cadrul Grupei B a Ligii Campionilor. Prima repriza a fost lipsita de faze de poarta, in schimb nu au lipsit faulturile la mijlocul terenului, arbitrul aratând cinci cartonase galbene. Sporting a marcat unicul gol al meciului in minutul 64, prin Caneira, care a reusit o executie extraordinara de la 25 de metri: stop pe piept si sut sub transversala portii aparate de Toldo. La patru minute dupa ce gazdele au inscris, mijlocasul francez al Interului, Vieira, a primit al doilea cartonas galben si a fost eliminat. Inter a avut sansa unui egal in minutul 88, când sutul expediat de Ibrahimovic a ocolit cu putin poarta lui Ricardo.


In celalalt meci al grupei, Bayern München a surclasat, cu 4-0, pe Spartak Moscova. Oaspetii au rezistat o repriza fara sa primeasca gol, ba chiar au fost la un pas sa inscrie prin Radoslav Kovc, al carui sut a fost respins de Kahn (’12). Bavarezii au inceput in forta repriza a doua si au reusit sa deschida scorul in minutul 48, prin Claudio Pizzaro. Alt sud-american, Santa Cruz, a dus scorul la 2-0 (’52), finalizând cu un sut in diagonala, pe jos, in stil de mare atacant. Schweinsteiger a marcat al treilea gol al nemtilor in minutul 71, iar Salihamidzici a inchis tabela in minutul 84.


Pe 27 septembrie, in Grupa B se vor disputa meciurile: Inter – Bayern, Spartak – Sporting.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS