12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAu jucat doar o repriza

Au jucat doar o repriza

Universitatea – Minerul Motru 1-0


• Stadion „Tineretului“, spectatori: 2.500.


• A marcat: Dina ’63.


Universitatea: Bornescu – Ciuca, Dodd, Mitchell – Dananae, A. Ionescu, D. Stoica, Velcovici, Preda – Orac, Piturca. Antrenor: Ovidiu Stinga. Au mai jucat: Stinga, Dina, Baird, Saceanu, Fritea, Curteanu, Stavaru, Lung jr.


Minerul Motru: Andreescu – R. Radoi, Balan, Naicu – Bertea, B. Popescu, Nedelea, Stana, Nicolof – Opre, Soo. Antrenor: Silviu Lung. Au mai jucat: Barbu, Patrascu, Patru, Buca, Apostol, Nueleanu, Nica, Cruceru.


• Au arbitrat: Fl. Duinea – A. Popescu, D. Mitruti.


• Cartonas rosu: Nueleanu (’77).


Elevii lui Ovidiu Stinga au avut o evolutie stearsa in prima repriza, dar si-au revenit in partea secunda si au reusit sa se impuna la limita in fata unei echipe care s-a multumit cu putin.


Prima reprezentatie a Universitatii in fata publicului craiovean a fost una destul de modesta, alb-albastrii având in amicalul cu Minerul Motru doua reprize diferite, prima apatica, in care ocaziile au cam lipsit, iar cea de-a doua incisiva, finalizata cu victorie. Profitând de timiditatea elevilor lui Silviu Lung, Ciuca si compania au „sâcâit“ defensiva adversa pâna când a cedat, Dina semnând singura reusita a meciului, spre bucuria celor din tribune.


In incercarea de a-si demonstra superioritatea, Universitatea s-a postat in jumatatea de teren adversa inca din primul minut, insa fara sa puna prea mari probleme in ofensiva. Si asta pentru ca Alex Piturca si Daniel Orac nu se sincronizau cu centrarile mijlocasilor de banda sau cu pasele lui Andrei Ionescu, tabela ramânând neschimbata si dupa suturile lui Dorel Stoica (’11) si Madalin Ciuca (’37), fara probleme pentru Andreescu.


De altfel, nici adversara nu a concretizat ceva in prima parte a intâlnirii, singurele replici ale „minerilor“, prin Nicolof (’15) si Stana (’25), nereusind sa-l incurce pe Bornescu.


Baird a animat jocul


Suparat de faptul ca elevii sai nu au jucat mai nimic, Ovidiu Stinga a intrat pe teren, impreuna cu Dina si Baird, si a reusit sa ordoneze jocul Universitatii, conducând echipa spre o victorie de moral. Trezindu-se dupa reprosurile primite la pauza, juvetii au fost mult mai risipitori in privinta efortului depus si mai incisivi.


Etalând o pofta nebuna de fotbal, atacantul australian a primit aplauzele publicului, la numai trei minute de la reluarea jocului, când a sutat din sapte metri, din cadere, putin pe lânga poarta. Baird a recidivat in minutele 62 si 73, când s-a aflat in fata golului, dar i-a lipsit luciditatea, reluarile sale „incingând“ insa tribunele. Tot ultimul „cangur“ sosit in lot a produs si eliminarea lui Nueleanu, el scapând singur spre poarta rezervei Barbu si fiind tras de tricou in momentul decisiv, spre dezamagirea suporterilor olteni, pregatiti sa salute reusita.


Desi Baird a fost cel mai periculos atacant al lui Stinga, unicul gol al partidei a fost semnat de Mihai Dina (’63), care a pus latul la pasa excelenta a lui Andrei Ionescu, protagonistul unei faze superbe. Universitatea a fost aproape de a mari diferenta in minutul 78, când „torpila“ lui Dorel Stoica, de la 30 de metri, a trecut cu putin peste poarta lui Barbu, spectator la executie.


Replica oaspetilor nu a prea existat in partea secunda, contraatacurile firave purtate de rezervele lui Silviu Lung fiind stopate in timp util de defensiva alb-albastra, spre aprecierea celor din tribune, multumiti de daruirea favoritilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU