21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSport„Pandurii“, corigenti la tehnica individuala

„Pandurii“, corigenti la tehnica individuala

Infringerea administrata de Sportul Studentesc „pandurilor“ la Tirgu Jiu a anulat victoria de la Cluj, gruparea condusa de Viorel Hizo revenind la grijile retrogradarii dupa o etapa de speranta. Cu -9 in clasamentul „adevarului“, formatia Pandurii s-a instalat pe un loc care duce in esalonul secund, insa „Dulaul“ sustine ca poate salva echipa.


Viorel Hizo a explicat diferenta dintre Sportul si Pandurii: „Noi suferim la constructie, iar problema paselor este mare. Sportul poate sa preia din aer orice minge, poate s-o puna jos, poate sa faca preluari din drop, poate sa joace direct, poate sa redubleze, sa devieze, lucruri care la noi sint mai greu de realizat din punct de vedere tehnic“.


„Pandurii“ s-au aruncat in atac din primul minut de joc, dar forcing-ul a durat doar cinci minute, „studentii“ punind stapinire pe centrul terenului gratie unor jucatori tehnici si dispusi la efort. Pe acest fond au aparut si ocaziile la poarta lui Pustinjakovic, chiar pe axul central al apararii, unde cei doi fundasi, Scarlatache si Perisic, au gafat constant. Din fericire, portarul sirb a contribuit la mentinerea remizei albe prin citeva interventii salutare. La pauza, Viorel Hizo a riscat mai mult, jucind cu trei atacanti prin introducerea lui Nita linga Vintilescu si Armel, si a pierdut. Jucatorii introdusi dupa pauza, Vancea, Buia si Nita, nu au schimbat nimic in jocul echipei, comportindu-se ca niste rezerve plafonate. „Nu stiu ce mai puteam sa fac, am riscat jucind cu trei virfuri si trei mijlocasi, era singura varianta sa pot sa ma apropii de poarta lor. Am reusit o jumatate de ora mai buna, dar nu suficienta pentru a putea inscrie. Nu am ce sa le reprosez din punct de vedere al atitudinii, toti au vrut. Sint destul de multe probleme de tehnica individuala“, s-a disculpat Hizo dupa acest esec.


Lipsa de reactie a cuplului de fundasi centrali gorjeni la reluarea lui Mazilu este cheia insuccesului, apararea echipei Pandurii fiind una dintre cele mai slabe din primul esalon. Tehnicianul gorjenilor a mizat pe o daruire totala a fotbalistilor sai, care sa compenseze diferenta de valoare existenta intre cele doua formatii, dar socoteala de la vestiare nu s-a potrivit cu cea de pe teren. „Am pierdut un joc cind nu trebuia sa-l pierdem. De doua saptamini am spus ca Sportul are un joc foarte bine organizat, iar noi trebuie sa muncim foarte mult daca vrem sa cistigam. Din pacate, diferenta au facut-o cele doua cupluri de fundasi centrali, al nostru si al Sportului. A fost o diferenta mare in favoarea fundasilor centrali ai Sportului si o diferenta intre Mazilu si Vintilescu. Mazilu a avut o faza, a dat gol cu capul, Vintilescu a avut si a dat peste poarta“, a spus „Dulaul“.


Hizo este convins ca lupta pentru supravietuire este lunga, iar echipa sa trebuie sa ridice capul si sa mearga mai departe. „Regret ca nu am putut sa cistig acest joc, este si foarte greu ca o echipa din provincie sa cistige trei partide la rind. Am facut greseli foarte mari, este nepermis sa lasi adversarul sa centreze cu atita lejeritate in fata portii, iar Mazilu sa fie liber intre fundasii centrali si sa inscrie. Trebuie sa ridicam capul si sa luptam in continuare daca vrem sa scapam de retrogradare. Va fi o lupta grea, rezultatele ne pun intr-o situatie si mai proasta si lupta se va duce pina la finalul campionatului. Dupa victoria de la Cluj am nimerit o nuca prea tare pentru noi si cred ca numai cu sansa puteam cistiga acest joc“, a recunoscut Hizo superioritatea adversarului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS