17.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Pancu nu merita nici macar numar“

„Pancu nu merita nici macar numar“

In prima etapa a noului sezon al campionatului Turciei, mijlocasul român Daniel Pancu a fost titular la Besiktas Istanbul in partida terminata la egalitate, simbata, in deplasare, scor 1-1, in fata formatiei Kayseri Erciyesspor. Pancu a fost inlocuit in minutul 74 cu Sergen Yalcin, acesta din urma marcind golul egalizator al „vulturilor“, in minutul 84, dupa ce gazdele deschisesera scorul prin Cenk, in minutul 54.


Fotomac: „Pancu s-a prefacut ca joaca“


Pentru evolutia pe care a avut-o in meciul cu Kayseri Erciyesspor, Pancu a fost aspru criticat de presa turca. Iata citeva dintre aprecierile ziarelor din Istanbul in privinta evolutiei lui Pancu:


Fanatik: „Pancu a fost, parca, la cheful de seara. Astepta sa apuna soarele“.


Milliyet: „Besiktas ar trebui sa-i ceara scuze argentinianului Osvaldo Ardiles. Vedeta Cupei Mondiale din 1978 purta numarul unu si intr-adevar era liderul echipei. Acum, daca ii dati acelasi numar unui fotbalist ca Pancu, ahtiat de spectacol, dati dovada de lipsa de politete fata de Ardiles. Ce numar unu? Pancu nu merita nici macar numar“.


Fotomac: „Daniel Pancu s-a prefacut ca joaca, iar coechipierii sai Tayfur, Kursat, Okan si Ali Gunes l-au imitat. Pancu a jucat pe stinga, pe dreapta si in atac. Nu a avut insa in nici o zona a terenului prestatia din sezonul trecut, cind a aparat poarta echipei Besiktas in meciul cu Fenerbahce“.


Takvim: „Vedeta româna, careia i se spune si «Pantera din Kadikoy», a fost precum o pisica ce toarce in fata semineului. A ratat cu amatorism doua ocazii“.


Kleberson se face „vultur“


Gruparea Besiktas Istanbul a anuntat ca a ajuns la un acord cu fotbalistul brazilian al echipei Manchester United, Jose Kleberson Pereira, care urmeaza sa semneze un contract pe trei sezoane, cu optiune de prelungire pentru inca un an. Kleberson, care are 25 de ani, era asteptat aseara la Istanbul. Se pare ca Besiktas a platit clubului Manchester United 3,2 milioane de euro pentru transferul acestui fotbalist. Kleberson va avea la Besiktas un salariu anual de 1,6 milioane de euro si va purta tricoul cu numarul opt.


Rezultate din campionatul Turciei


In partidele disputate vineri si simbata in prima etapa a campionatului Turciei s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Genclerbirligi – Fenerbahce 0-0, Kayseri Erciyesspor – Besiktas 1-1 (Cenk ’54 / Sergen ’84), Diyarbakirspor – Caykur Rizespor 1-0 (Ilyas ’44), Sivasspor – Malatyaspor 1-1 (Hakki ’80 / Mert ’76), Trabzonspor – Kayserispor 2-1 (Szymkowiak ’26, Yattara ’32 / Bulent Karaman ’81). Partidele Galatasaray – Konyaspor, Manisaspor – Ankaragucu, Samsunspor – Gaziantepspor si Denizlispor – Ankaraspor s-au jucat aseara, dupa inchiderea editiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS