10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDinamo Kiev a parasit cupele europene

Dinamo Kiev a parasit cupele europene

Dupa disputarea mansei secunde a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, cele doua formatii pentru care au evoluat si fotbalisti români, Dinamo Kiev si Seriff Tiraspol, au parasit competitia, luindu-si astfel adio de la cupele europene.


Vicecampioana Ucrainei, o prezenta constanta in grupele celei mai importante intreceri continentale intercluburi, care in sezonul trecut obtinuse zece puncte dintr-o grupa cu Real Madrid, AS Roma si Bayer Leverkusen, a fost impiedicata de „novicea“ FC Thun, vicecampioana Elvetiei reusind o victorie la limita, 1-0, suficienta pentru a accede in turul urmator. Dupa 2-2 la Kiev, elvetienii au tras cu dintii sa nu primeasca gol, Bernardini punind apoi punct in ultimul minut de joc sperantelor de calificare ale ucrainenilor, la care doar Cernat a fost titular, Ghioane si Irimia nefiind convocati. Nici cei sase români de la Seriff Tiraspol, Hutan, Lacusta, Florescu, C. Ionescu, Cocis si V. Dinu, nu au avut mai mult noroc, echipa moldoveana fiind eliminata de Partizan Belgrad, prin doua victorii cu 1-0. Ca un fapt inedit, ambele reusite ale sirbilor au venit de la acelasi jucator, Odita, si in acelasi minut, 64.


Cea mai mare surpriza au produs-o cipriotii de la Anorthosis Famagusta, care au lasat pe dinafara vicecampioana Turciei, Trabzonspor, iar cel mai neasteptat rezultat a fost obtinut de Debrecen, ungurii reusind un incredibil 5-0 la Split, in fata campioanei Croatiei, Hajduk. Singurul „stranier“ român care a trecut in turul trei al competitiei este Marius Mitu, insa ex-craioveanul, accidentat, nu a apucat inca sa evolueze pentru Anderlecht.


Rezultatele din turul doi


Iata rezultatele consemnate in mansa secunda a turului doi preliminar al Ligii Campionilor: Neftci Baku (Azerbaidjan) – Anderlecht (Belgia) 1-0 (in tur, 0-5) – Cordas ‘5-p; Haka Valkeakoski (Finlanda) – Valerenga (Norvegia) 1-4 (0-1) – Lehtinen ‘9 / Waehler ’27, T.A. Flo ’29, ’75, Iversen ’60; Maccabi Haifa (Israel) – Malmö FF (Suedia) 2-2 (2-3) – Colautti ’10, Sevilia ’60 / Afonso ’21, Abelsson ’89; Lokomotiv Moscova (Rusia) – FK Rabotnicki (Macedonia) 2-0 (1-1) – Sennikov ’75, Asatiani ’85; Liverpool (Anglia) – FBK Kaunas (Lituania) 2-0 (3-1) – Gerrard ’77, D. Cisse ’86; Celtic Glasgow (Scotia) – Artmedia (Slovacia) 4-0 (0-5) – Thompson ’22-p, Hartson ’45, McManus ’54, Beattie ’82; Trabzonspor (Turcia) – Anorthosis Famagusta (Cipru) 1-0 (1-3) – Fatih Tekke ’40; Sheriff Tiraspol (Moldova) – Partizan Belgrad (Serbia-Muntenegru) 0-1 (0-1) – Odita ’64; ŢSKA Sofia (Bulgaria) – FK Tirana (Albania) 2-0 (2-0) – Gueye ‘3, Todorov ’90; Brondby IF (Danemarca) – Dinamo Tbilisi (Georgia) 3-1 (2-0) – Lorentzen ’10, ’42, Kamper ’86 / Iasvili 66; FC Thun (Elvetia) – Dinamo Kiev (Ucraina) 1-0 (2-2) – Bernardini ’90; Rapid Viena (Austria) – F91 Dudelange (Luxemburg) 3-2 (6-1) – Lawaree ’47, ’81, Dollinger ’86 / Tosun ‘7-autogol, Gruszczynski ’38; Hajduk Split (Croatia) – Debrecen (Ungaria) 0-5 (0-3) – Halmosi ‘1, ’27, Kerekes ’22, Sidibe ’75, Kiss ’90.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS